ISJ Bacău: Cei 28 de profesori și 9 copii blocați în Emirate nu au plecat în grup

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău revine cu precizări privind situația cadrelor didactice și a elevilor aflați în Emiratele Arabe Unite. Copiii și profesorii nu sunt în excursie organizată și nu au plecat în călătorie ca un grup, potrivit inspectorului general Ana-Maria Egarmin.

Elevii nu fac parte dintr-un grup organizat sau dintr-o excursie școlară, ci au plecat în Emiratele Arabe Unite împreună cu familiile lor, a explicat Ana-Maria Egarmin, într-o precizare transmisă redacției Educație Privată.

La nivelul județului Bacău sunt 27 de cadre didactice și un angajat didactic auxiliar, precum și 9 elevi, blocați în spațiul arab, Dintre cei 9 elevi, 5 provin din trei unități de învățământ din municipiul Bacău, iar ceilalți 4 din două unități de învățământ din orașul Târgu-Ocna, afirmă șefa ISJ.

Aceasta mai precizează că Inspectoratul Școlar Județean Bacău menține legătura cu unitățile de învățământ implicate și monitorizează permanent situația, în vederea clarificării circumstanțelor și a obținerii tuturor informațiilor necesare.

Anterior, ISJ Bacău precizase că unitățile de învățământ au asigurat suplinitori la clasele unde predau profesorii aflați în Emiratele Arabe Unite, pentru ca elevii să nu fie afectați de absența acestora.

„Pentru cadrele didactice care sunt plecate, unitățile de învățământ au asigurat suplinitori la clasele unde predau aceste cadre didactice, astfel încât elevii să nu piardă orele. Iar cadrele didactice încă analizăm posibilitățile, fie pot depune solicitări, o cerere la unitatea de învățământ pentru o învoire colegială sau încă mai analizăm posibilitățile legale în care ei pot fi ajutați în această perioadă”, a declarat Mihăilă pentru Radio Iași.

Învoirea colegială, soluția ca profesorii blocați în Dubai să nu piardă bani la salariu

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău revine cu precizări privind situația cadrelor didactice și a elevilor aflați în Emiratele Arabe Unite. Copiii și profesorii nu sunt în excursie organizată, potrivit inspectorului general adjunct Lavinia Mihăilă. Elevii nu fac parte dintr-un grup organizat sau dintr-o excursie școlară, ci au plecat în Emiratele Arabe Unite împreună cu familiile lor, a explicat Lavinia Mihăilă. La nivelul județului Bacău sunt 27 de cadre didactice și un angajat didactic auxiliar, precum și 9 elevi, blocați în spațiul arab, Dintre cei 9 elevi, 5 provin din trei unități de învățământ din municipiul Bacău, iar ceilalți 4 din două unități de învățământ din orașul Târgu-Ocna.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.