fbpx

Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului și a autorităților publice

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, azi, că autoritățile publice și reprezentanții statului român nu vor declanșa un boicot la adresa Austriei, după votul cu privire la aderarea României la spațiul Schengen.

Amintim că printre instituțiile care și-au anunțat intenția de a boicota companii austriece se numără și Universitatea Transilvania din Brașov.

Declarația transmisă de președintele Klaus Iohannis:

Voi ridica tema aderării României la spațiul Schengen în plenul Consiliului European, care se desfășoară la Bruxelles. Voi explica din nou de ce țara noastră trebuie să facă parte din spațiul Schengen, dar soluții practice se vor găsi într-un viitor Consiliu JAI și cred că putem adera în 2023.

Atitudinea rezervată a Austriei și votul mixt al Olandei sunt cele două probleme care trebuie rezolvate pentru a avea un rezultat pozitiv. Sunt chestiuni care pot fi tratate într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva trebuie exclus.

Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului și a autorităților publice. Pe tot parcursul demersurilor pe care le-am făcut pentru aderarea la spațiul Schengen am avut foarte mult sprijin.

Comisia Europeană ne-a susținut cu bună credință, Președinția cehă ne-a sprijinit ca lucrurile să iasă bine. Sunt hotărât să găsesc o soluție pentru a ne îndeplini acest obiectiv național strategic și atunci oamenii vor vedea că a fost o sincopă, nu o respingere a României. Nu suntem singuri, suntem doriți în Uniunea Europeană, în Schengen, și vom depăși acest moment.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.