


Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, indicată a fi o macetă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Digi 24.
Conform sursei citate, elevul atacat a suferit o leziune la nivelul antebraţului şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
Platforma Biziday precizează că atacul a avut loc la Colegiul ”Armand Călinescu” din Pitești, județul Argeș. Din primele informații, un elev de 15 ani a intrat cu o macetă în incinta liceului și și-a atacat un coleg.
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Piteşti, a rezultat că un minor, de 15 ani, ar fi pătruns în liceul unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înţepător, iar în cadrul unei stări conflictuale ar fi provocat o rană la nivelul unui antebraţ unui coleg de clasă şi ar fi agresat fizic un altul”, se arată într-o informare transmisă de IPJ Argeş.
”Atacatorul avea o dispută cu băieții de acolo și cu băiatul care este în ambulanță, pentru că i-ar fi făcut bullying. La un moment dat, l-au agasat și a vrut să-și facă dreptate. A venit și a început să dea cu maceta, dar nu era priceput, pentru că îi scăpa din mână lama și dădea cu coarda. Victima s-a băgat în spatele meu de frică. Eu nu voiam să mă iau fizic la bătaie cu el, dar a vrut să dea și în mine și l-am împins. Eram în baia băieților. Am fugit, aveam adrenalină, și m-am dus să caut profesori. Am dat de profesoarele noastre de chimie și geografie, dar nu înțelegeau ce voiam să le spun, așa că am fugit la domnul de sport. Mi-era frică să nu mă ia și pe mine”, a declarat un elev din școala vizată, în exclusivitate pentru ePitești.ro.
Elevul care și-a atacat colegii cu maceta ar fi acționat din răzbunare, potrivit ISJ