Învățatul în schimburi schimbă Evaluarea Națională la clasa a VI-a: va începe de la ora 13:00

ID 439189513 © Vitalii Shkurko | Dreamstime.com

Faptul că multe școli din România au program în mai multe schimburi reconfigurează și Evaluarea Națională la clasa a VI-a, examinare care va începe mâine.

Potrivit publicației Tribuna Învățământului, testarea de anul acesta va începe de la ora 13:00, pentru a acomoda și elevii care învață în schimbul de după-amiază.

Până acum, Evaluarea Națională la clasa a VI-a începea la ora 10:00.

Secretarul de stat Sorin Ion a explicat pentru Tribuna Învățământului că ora a fost aleasă din cauza programului de la gimnaziu.

„Pentru că se învață și dimineața și după amiaza și am încercat să îi acomodăm pe toți”, a spus Sorin Ion, secretar de stat în învățământul preuniversitar.

Florian Lixandru, inspector general școlar la București, susține că ora 13:00 este una convenabilă pentru școlile din București.

„De ce să fie târziu? În București, majoritatea școlilor învață în două schimburi. Gimnaziul este în tura de după amiază. Este foarte bine. Nu se mai perturbă orarul școlii”, Florian Lixandru, inspector general școlar la București.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.