fbpx

Inspecție tematică în toate școlile cu rezultate îngrijorătoare la simulare, anunțată de ISJ Iași

Luciana Antoci, șefa ISJ Iași, a anunțat că inspectoratul va face câte o inspecție tematică la toate școlile cu rezultate îngrijorătoare la simularea de Evaluare Națională.

 

Miza inspecției este, „identificarea cauzelor care au condus la aceste rezultate şi planificarea unui program intens de activităţi remediale, adaptate la nevoile reale de pregătire ale elevilor”, a precizat șefa ISJ, citată de Ziarul de Iași.

 

Întrebată despre cauzele decalajului puternic între rezultatele obținute de elevii din mediul rural și cei din mediul urban, Antoci a răspuns: „Generaţia de elevi care se află acum în clasa a VIII-a a parcurs clasa a V-a integral online sau la distanţă, prin pachete educaţionale, pe fondul crizei sanitare, şi a acumulat goluri semnificative în învăţare care nu s-au recuperat până acum, mai ales la disciplinele care au un grad mare de abstractizare, cum este matematica. Inspectoratul Ṣcolar Judeţean Iaşi a semnalat în mod repetat, începând cu evaluarea iniţială din toamna anului 2021, decalajele semnificative, mai ales pentru disciplina matematică, între rezultatele elevilor din rural, prin comparaţie cu cele ale elevilor din mediul urban”.

 

81% dintre elevii din mediul rural din județul Iași au luat note sub 5 la proba de matematică a simulării de Evaluare Națională.

Informația este menționată într-un raport publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași.

În mediul urban, procentul elevilor care nu au reușit să ia note peste 5 la proba respectivă este de peste două ori mai mic: doar 41% sunt în această situație.

1 comment

  1. Diaconu spune:

    Dna Inspector Gen.consider ca , in toata tara ar trebui verificate toate scolile , deoarece industria meditatiilir a cunoscut o ampla dezv incepand de la cls I after school-urile , care de fapt dunt meditatii mascate cu proprii elevi .De ce trebuie cump atatea carti cu auxiliare , care nu dezv gadirea si creativitatea ,ci o ingradesc , si imbogatim o gramada de autori aparuti peste noapte ,ca ciupercile . Ar trebui un manual si caiete normale nu aux , gata tiparite..etc..si sa fie interzise meditatiile cu prof de la clasa..am copilul la Scoala 19 in Brasov, unde inv isi mediteaza jumatate din clasa..cu-un after mascat..nu e ok..am cerut meditatii la clasa dupa ore si atat inv cat si dnabdir. s-au opus..ce sa intelegem..ca e o masinarie..o increngatura intre cond si cadrele did. La ora 12 ff inv pleaca in dif localitii inclysiv la ele acasa , cu 10..12 elevi pt a-i medita..nu cred ca e corect..la cls orele se fac supercial..rapid..cine poate tine pasul..cine nu La revedere..In ce tara traim..

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.