fbpx

Începe ”TeleȘcoala profesorilor”

Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Televiziunea Română organizează programul de formare pentru cadrele didactice – „TeleȘcoala profesorilor”, anunță MEC, într-un comunicat de presă.
Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365. 
Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-09:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât și pe cel al Ministerului Educației și Cercetării. 
„Pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susțină învățarea on-line atât de necesară în condițiile actuale!”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.
Programul de formare desfășurat între Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea on-line.
CONTEXT
În varianta pentru elevi, emisiunea a debutat din 16 martie 2020 și a fost difuzată până în luna iunie.

Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a intrat, inițial, în grila TVR 2 la începutul anilor ’70 şi timp de un deceniu a fost urmărită de generaţii de elevi. Genericul scris cu litere albe pe un fond negru, dar şi programele gen „Curs de limba…”, care aveau integrate în cuprinsul lor şi filme scurte pentru o mai uşoară însuşire a cuvintelor, au rămas în amintirea telespectatorilor maturi. Din program nu lipseau nici ediţiile dedicate ştiinţelor exacte, unde se făceau demonstraţii la retroproiector. Emisiunea Teleşcoala a fost difuzată până în anii ’80, când programul tv a fost scurtat.

teleșcoala

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.