fbpx

Google va impune vaccinarea obligatorie pentru angajații din campusurile sale

Photo 41492814 © Nadeesha Gamage | Dreamstime.com

În timp ce Delta și alte variante COVID-19 amenință revenirea anticipată la normalitate, Sundar Pichai, CEO-ul Alphabet, compania care deține Google, a oferit o privire mai clară în legătură cu ce va însemna noua normalitate a companiei. Într-o scrisoare către angajați retipărită pe blogul Google Keyword, Pichai a menționat că toți angajații care lucrează într-unul din campusurile Google vor trebui vaccinați.

„Vom implementa această politică în SUA în următoarele săptămâni și o vom extinde în alte regiuni în următoarele luni”, a scris Pichai, citat de TechCrunch. „Implementarea va varia în funcție de condițiile și reglementările locale și nu se va aplica până când vaccinurile nu sunt disponibile pe scară largă în zona respectivă.

În timp ce creșterea variantei Delta prelungește politica de lucru de la domiciliu a companiei până pe 18 octombrie, nu este pe deplin clar ce se întâmplă după acea dată cu angajații nevaccinați, care este posibil să nu poată lucra dintr-un birou Google sau de la distanță, notează publicația citată.

Cu toate acestea, postarea menționează unele excepții pentru cei nevaccinați din „motive medicale sau alte motive protejate”. Google nu a clarificat cum va pune în aplicare astfel de excepții.

„Pentru cei dintre voi cu circumstanțe speciale, vom distribui în curând opțiuni temporare extinse de muncă , care vă vor permite să aplicați pentru a lucra de acasă până la sfârșitul anului 2021”, a scris Pichai. „De asemenea, prelungim până la sfârșitul anului concediul de îngrijire extins pentru părinți și îngrijitori.”

Alți giganți tehnologici, cum ar fi Apple, au amânat, de asemenea, planurile de revenire la birou și au implementat obligația de purtare a măștii în magazinele cu amănuntul. Alții, inclusiv Facebook, respectă planurile originale de redeschidere în toamnă.

„Recomandările experților afirmă că vaccinurile sunt extrem de eficiente în prevenirea variantelor COVID-19, inclusiv varianta Delta”, a declarat recent un purtător de cuvânt al gigantului social media pentru The Wall Street Journal. „Termenele noastre pentru redeschiderea birourilor nu s-au schimbat.”

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/editorial-stock-image-google-campus-picture-main-building-image41492814

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.