Închide
de Alis Marincia, profesoară de limba franceză și dirigintă la Little London International Academy
Despre cum pandemia ,,a furat” părți din viețile noastre am tot auzit vorbind, am simțit cu toții și poate am zis ca vor trece odată cu ea. Cei doi ani în care am încetinit ritmul, am schimbat ( sau nu) obiceiuri și am redefinit conceptul de libertate au venit peste noi într-un moment în care ne trăiam viețile așa cum veneau, fără să le dăm prea multă atenție, uneori. Noi.
Dar copiii?
Ei bine, am revenit la catedră ( impropriu spus la catedră, că mă regăsesc mai degrabă printre ei, decât în locul dedicat profesorului) după un concediu maternitate care a cuprins și perioada pandemiei. Am lăsat totul în normalitatea de atunci. Am găsit totul în normalitatea de acum.
Da! Altă normalitate. A noastră. A lor.
Îi simt diferiți pe copiii post-pandemie, mai cu seama că neurmărindu-le îndeaproape schimbările pe parcursul perioadei îi observ acum într-o etapă care pare a le fi străină. Copiii mai au nevoie de puțin timp la trecut.
Mai au nevoie să alerge turele de coridoare ratate în pandemie, mai au nevoie să țipe, să se stropească cu apă să se joace de-a v-ați ascunselea ( chiar dacă pare că la gimnaziu i-a trecut vremea).
Mai au nevoie de reconectare cu noi, de îmbrățișări, de reconectare cu ceilalți, de timp împreună, de validare.
Au nevoie să fie văzuți așa cum sunt acum, cu de toate ale vârstei sau ale ne-vârstei, cu ceea ce trăiesc acum, cu ceea ce recuperează din urmă.
Și nu, nu îndemn la rebeliune și la a-i lăsa să experimenteze fără limite, nu. Căci cred cu tărie că în tot procesul de revenire ei trebuie să ne simtă aproape pentru a-i ghida și pentru a le fi alături în lungul drum pe a cărui pregătire au traversat-o online.
Limite sănătoase, consecvență și empatie – aceste trei valori sa ne fie baza pentru frumosul pe care vrem să-l construim în ei de-acum înainte.
