fbpx

FSLI: Mulţi profesori vor avea ce să pună pe masa de Crăciun doar cu ajutorul rudelor

FSLI susține, într-un comunicat, că profesorii din România sunt printre cei mai săraci europeni și că mulți dintre ei își vor permite masa de Crăciun doar cu ajutor de la rude.

 În primele 11 luni ale anului 2019, salariul mediu brut în domeniul Învățământ a fost de 5.655 de lei, potrivit INS. Această valoare situează salariile cadrelor didactice pe locul al treilea în sectorul bugetar.

Salariul mediu net în Europa, în anul 2020, a fost de 14.000 de euro pe an, adică 1166 euro.lună.

Media salariului minim net în statele europene este de 515 euro/lună.

Comunicatul FSLI:

❗️ FSLI: Profesorii României, printre cei mai săraci europeni. Mulți dintre ei vor avea ce să pună pe masa de Crăciun doar cu ajutorul rudelor!
Protestele din ultimile trei zile organizate de federațiile sindicale din educație sunt un semnal puternic pe care vrem să îl tragem nu doar în fața guvernanților, ci și a opiniei publice! Majorările salariale solicitate de către noi și care sunt prevăzute de legislația în vigoare nu sunt un moft, ci O NEVOIE REALĂ!
❗️ Fără aceste majorări, în contextul scumpirilor deja existente la utilități și alimente, peste 70% dintre salariații din învățământ vor fi la limita subzistenței!
Primul prag al degradării financiare va fi resimțit chiar acum, de Crăciun!
Gândiți-vă cum se poate trăi lunar cu un câștig salarial de 2.300 de lei? Acesta este venitul unui cadru didactic tânăr, din care plătește aproximativ 1.000 de lei pentru energie electrică, gaze naturale, abonament TV/internet, apă curentă, utilitățile la comun și abonamentul la telefon. Din 1.300 de lei rămași, acest cadru didactic trebuie să trăiască zilnic cu aproximativ 43 de lei. Ce își poate cumpăra un om pentru Crăciun cu această sumă? Ce poate să pună pe masă? Poate să ofere cadouri? Poate să își împodobească un brad? Răspunsul este unul singur! NIMIC din tot ce ar trebui să aducă bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu este accesbil unui astfel de salariat!
❗️ Situația este dramatică dacă profesorul are de plătit și o chirie. În acest caz am vorbi despre cheltuieli în plus de aproximativ 300 de euro pe lună. Dacă adăugăm aici utilitățile, profesorul nostru are de scos din buzunar, lunar, 2.500 de lei, în condițiile în care venitul său este de 2.300 de lei. Deja are nevoie de subvenție! Bani pentru sărbători? Subvenție!
Se poate chiar mai rău de atât! Gândiți-vă cum se poate trăi cu 15 lei pe zi, după plata utilităților, dintr-un venit de 1.600-1.800 de lei/ lună, cât încasează personalul nedidactic: îngrijitoare, muncitori calificați etc, fără de care nu putem concepe funcționarea unei unități de învățământ?
Sărbătoarea Crăciunului din acest an este una a umilirii și a sărăcirii de către guvernanți pentru cei mai mulți angajați din sistemul de învățământ românesc, domeniu considerat a fi unul de prioritate națională! Fără ajutorul rudelor – părinți, frați, soți, bunici – acești români nu au cum să își asigure un trai decent și nici măcar o masă decentă în această zi sfântă!
‼️ România a reușit din nou, ca urmare a proastei guvernări, a nepăsării și a nepriceperii clasei politice, să atingă o nouă performanță: profesorii noștri sunt printre cei mai săraci salariați din întreaga Europă! Oameni care fac parte din elita societății nu au bani suficienți de întreținere, de mâncare sau haine și așteaptă ajutorul familiei sau “pomana statului” prin subvenții! Ei sunt cei care nici măcar nu se pot angaja la un credit ipotecar prin care să își poată achiziționa propria locuință. Ei sunt cei care și-au permis unul sau doi ani să plece în concedii doar pentru că au fost acordate vouchere de vacanță! Ei sunt profesorii României! Nu cerem milă și nici nu ne pierdem decența, cerem doar să fim tratați cu respectul cuvenit acestei profesii nobile!
✅ Reamintim faptul că majorările care ar fi trebuit să fie acordate sunt, în medie, de 250 de lei pe lună.
“Singurul specialist care are o “soluție” in acest caz este domnul Florin Cîțu. Domnia sa a afirmat la un moment dat că “se constată o creștere puternică a puterii de cumpărare a românilor”!?, asta în condițiile în care salariile au înghețat și prețurile au crescut. Este de așteptat ca domnul Florin Cîțu să fie propus pentru Premiul Nobel la Economie, pentru această “teorie miraculoasă”și antidot care va salva omenirea de la sărăcie. Dacă nu există subvenție așa cum știm deja că nu este în multe cazuri, avem imaginea dezastrului în ceea ce privește salarizarea în învățământ. Cu siguranță, în apărarea lor, guvernanții vor veni să spună despre salariile de peste 4.000 de lei din educație. Singurii care au aceste venituri sunt cei puțini – profesorii care se află în pragul pensionării, dar care vor deveni curând pensionarii săraci ai României. Ei sunt singurii care își vor permite “marele lux” ca la masa de Crăciun să aibă un cozonac și câteva alimente tradiționale. Dacă și cu această imagine generală asupra statutului social al salariațílor din învățământ guvernanții vor rămâne indiferenți, atunci suntem convinși că o grevă generală ar fi soluția care ar putea să îi… sensibilizeze!”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

2 comments

  1. Dan spune:

    Daca nu se descurca din salariu, la fel ca majoritatea romanilor, se pot reorienta profesional sau pot pleca afara. Sau pot intra in banii produsi din meditatii.

  2. Ani spune:

    asa cum traieste si alti lucrand 8 ore /zi si nu 5sau 6. Concediu 21zile si nu 3 luni/ani

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.