fbpx

Exploatare, foamete, căsătorii forțate: riscurile la care sunt expuși copiii din ”Generația COVID”

Foști lideri mondiali, printre care foștii prim-miniștri britanici Tony Blair și John Major, au făcut un apel pentru măsuri urgente cu scopul de a apăra „Generația COVID” de riscurile la care este expusă, în contextul în care milioane de copii își pierd șansa la educație din cauza pandemiei, relatează The Guardian, citat de Digi 24.

Printre cei 275 de foști oameni de stat și politicieni importanți se numără trei foști premieri britanici – John Major, Tony Blair și Gordon Brown, un fost premier neo-zeelandez și fostul secretar general al ONU Ban Ki-Moon.

Într-o scrisoare adresată liderilor țărilor din G20, guvernelor naționale și instituțiilor financiare globale, grupul cere măsuri concrete pentru a asigura că o generație de tineri și copii nu își pierd șansa la educație din cauza COVID-19.

În condițiile în care carantina generalizată se încheie peste tot pe mapamond, ei avertizează că 30 de milioane de copii din toată lumea ar putea să nu se mai întoarcă niciodată la școală din cauza pandemiei, conform unui raport al Unesco.

Copiii care nu merg la școală vor fi exploatați

Foştii lideri şi economişti au mai atras atenţia că mulţi alţi copii neşcolarizaţi riscă să fie exploataţi, fiind puşi să facă munci periculoase. Agenţiile ONU au transmis că numărul lucrătorilor minori la nivel mondial a scăzut la 152 de milioane, de la 246 de milioane în 2000, dar există temerea că pandemia ar putea declanşa o primă creştere în 20 de ani, în contextul în care familiile se luptă să supravieţuiască crizei economice.

Foştii lideri au avertizat că apariţia unei stări de urgenţă în educaţie ar pune în pericol obiectivele globale de eradicare a sărăciei şi inegalităţii până în anul 2030 şi ar putea amâna cu ani buni progresele în ceea ce priveşte egalitatea de gen. Peste jumătate de miliard de copii nu se duc la şcoală din cauza măsurilor de carantină şi, deşi mulţi au beneficiat de cursuri online, lipsa accesului la internet i-a lăsat pe cei mai săraci dintre copii fără educaţie, se menţionează în scrisoare.

generația COVID

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.