fbpx

Elevii din școlile private, premiați la olimpiadele internaționale, vor primi burse de performanță

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat. astăzi, că și elevii din școlile private care obțin premii la olimpiadele internaționale vor fi recompensați financiar de statul român.

„Este pentru prima oară când Guvernul a adoptat o măsură prin care performanţa elevilor la olimpiadele internaţionale este recunoscută indiferent de şcoala de unde provin. Este recunoscută prin alocarea unor burse de performanţă, pentru prima oară, în şcolile private. Sunt elevi care reprezintă România, sunt elevi care merită recunoaşterea statului”, a declarat ministrul, într-o conferință de presă.

Cîmpeanu a anunțat, de asemenea, că Ordonanța de Urgență prin care sunt majorate premiile la olimpiadele naționale a fost adoptată, azi, de Guvern.

„Aveam un sistem ridicol de recunoaştere a performanţei la nivel naţional. La nivel internaţional şi nivel regional lucrurile sunt în regulă, dar premii naţionale care să pornească de la 65 de lei şi să se oprească la 150 de lei pentru un elev care a fost primul în ţară la o anumită olimpiadă au considerate ridicole de către Guvern. Pe cale de consecinţă, premiul I va fi 1000 de lei, premiul II – 700 de lei, premiul III – 500 de lei şi menţiunea – 300 de lei” a declarat Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că a fost dublată şi alocaţia zilnică pentru cazare şi masă pentru fiecare participant la olimpiade naţionale.

„În medie sunt 20.000 de participanţi, elevi şi profesori. Dublarea de la 100 la 200 de lei pe zi alocaţie, doar alocaţia, înseamnă că, luând în calcul numărul de beneficiari, elevi participanţi, profesori însoţitori şi profesori din comisii, alocaţia zilnică pentru participarea la olimpiade este de 20.000 înmulţit cu 200 – 4 milioane de lei zilnic susţinuţi de către Guvernul României”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.