Elev de clasa a VI-a, lovit cu pumnul în cap de un coleg. Incidentul a fost filmat

Un elev de clasa a șasea a fost lovit cu pumnul în cap de un coleg, într-un incident filmat la Școala Gimnazială nr. 21 din Sibiu și făcut public de Turnul Sfatului. Evenimentul ar fi avut loc în 20 ianuarie, iar copiii implicați au 12 ani.

Imaginile surprind momentul în care unul dintre copii este împins și reacționează violent, aplicând un croșeu puternic, urmat de un al doilea pumn îndreptat spre cap. Filmarea a fost transmisă jurnaliștilor de mama copilului lovit.

Mama elevului agresat susține că fiul său a fost provocat și că este victima unor agresiuni repetate în școală.

„Se vede că băiatul meu s-a apărat. Dar pumnul acela nu este o joacă. Copilul meu este agresat aproape zilnic, ba de un coleg, ba de alte patru fete”, a declarat aceasta.

Femeia afirmă că violența este frecventă în școală și că lipsa camerelor de supraveghere pe anumite holuri favorizează astfel de fapte. Potrivit acesteia, instituțiile responsabile nu ar fi luat măsuri până acum.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite că nu a fost informat despre incident și că nici conducerea școlii nu avea cunoștință de această filmare. „Luni demarează ancheta”, a declarat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, referindu-se la activarea Comisiei antiviolență din cadrul școlii.

După discuția cu diriginta clasei, mama elevului spune că fiul său este considerat vinovat, motivat printr-un presupus limbaj neadecvat. Ea susține că filmarea transmisă nu este completă și anunță că va depune plângere la Poliție.

 „Opinia dirigintei este faptul că de la copilul meu pornește tot, deoarece are un vocabular neadecvat. Adică, dacă al meu copil înjură, trebuie să fie lovit cu pumnul? Oricum, filmul care mi-a fost transmis nu este integral. La începutul filmului întreg se vede că fiul meu este provocat. Practic, copilul meu este vinovat pentru că a luat bătaie”, a declarat Alina Trifan pentru Turnul Sfatului.

Incidentul vine după un alt caz recent de violență petrecut în aceeași școală, unde două eleve au fost filmate agresând o colegă într-o baie. Sancțiunea aplicată, scăderea notei la purtare cu două puncte, a stârnit nemulțumirea unor părinți, care cer măsuri mai dure pentru prevenirea violenței în școli.

Anchetă penală după ce o elevă a fost bătută în baia unei școli din Sibiu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.