fbpx

Educația remedială, o gură de A.E.R. pentru școlile din România

Pandemia a lăsat în urmă mii de copii, pe care azi îi vedem doar ca pe niște cifre scrise cu roșu în grafice și statistici. Un grup de antreprenori și profesori excepționali le oferă însă o mână de ajutor. S-a lansat A.E.R. (Alianța pentru Educație Remedială), o inițiativă ce își propune să aducă împreună cei mai smart profesori digitali și să ofere clase remediale pentru matematică și limba română pentru 2000 de elevi de gimnaziu.

Hotărât lucru, a fost un an școlar de pomină. Niciodată, în istoria învățământului postdecembrist, nu ne-am mai confruntat cu provocări de o asemenea amploare, care să dea peste cap tot ce știam noi că înseamnă școală. Pandemia ne-a scos din zona de confort și ne-a obligat să găsim rapid soluții, testându-ne capacitatea de adaptare la tehnici de predare care, până nu demult, păreau doar mofturi sau prilej de spectacol pe la vreo lecție demonstrativă. Cu câteva remarcabile excepții, sistemul nostru de educație a picat testul învățământului online. S-a văzut acest lucru odată cu afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională și bacalaureat. Examenele naționale au devenit un lux pentru copiii care nu au avut bani de meditații, evidențiind, încă o dată, inechitățile cu care se confruntă școala românească.

Ce e de făcut?

În nici un caz să sperăm că lucrurile se vor rezolva de la sine. Această vacanță de vară ar trebui să fie un prilej pentru găsirea unor strategii privind reducerea decalajelor și realizarea unor programe de educație remedială pentru a diminua ceea ce mulți dintre elevii din România au pierdut în acest an. Programe care să servească drept model pentru anul școlar următor, având la bază instrumentele învățământului online și facilitând accesul copiilor din medii defavorizate la profesori competenți, dedicați și un act educațional de calitate.

Cine să facă?

Grupurile de inițiativă din educație. Știu, este un concept nou pentru școlile din România dar de aici ar putea veni modele, sugestii, exemple pentru schimbarea pe care ne-o dorim atât de mult. Comunități de profesori, părinți și companii din mediul privat interesate să contribuie la modernizarea actului educațional. Oameni care au realizat că schimbarea începe cu ei și că degeaba așteptăm reforme dacă nu există o implicare reală, consistentă, din partea întregii societăți. Școala nu este doar locul acela în care îți trimiți copilul să obțină o diplomă ci instituția generatoare de progres, a unui viitor mai predictibil și mai sigur pentru noi toți, fie că avem copii, fie că nu.

Există astfel de grupuri?

Acum există. Pandemia a devoalat nu doar tarele sistemului nostru de învățământ ci și disponibilitatea pentru voluntariat sau capacitatea de asociere pentru a dezvolta, punctual, soluții pentru remedierea unor probleme educaționale. Un exemplu în acest sens îl reprezintă comunitatea formată din specialiștii în evaluare și educație digitală de la companiile Brio, Livresq și Kinderpedia, cărora li s-au alăturat profesorii din grupul de voluntari de la Magic School. Împreună, au format Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) și anunță public demararea unui proiect inovator de educație remedială pentru două mii de elevi de gimnaziu din România. Programul urmează să se desfășoare pe perioada vacanței de vară pentru disciplinele matematică și limba română, va beneficia de infrastructura oferită de platforma Kinderpedia, instrumentele de evaluare Brio și lecțiile digitale realizate de cadrele didactice de pe Livresq.

Cum procedăm? Căutăm profesori digitali. 

Simplu. Dacă ești profesor de limba română sau de matematică, ai reușit să te adaptezi la exigențele învățământului online și ai demonstrat că stăpânești foarte bine tehnicile acestuia de învățare și evaluare, te înscrii pe pagina web a proiectului și, în urma unui proces de selecție, vei fi invitat să faci parte din echipa de profesori care va susține orele de educație remedială planificate pentru această vară. Vei fi pregătit pentru a putea lucra cu instrumentele de educație digitală puse la dispoziție de companiile care s-au alăturat proiectului și vei beneficia de suport și consultanță pe toată perioada programului. A, să nu uit. Orele îți vor fi plătite. Alianța pentru Educație Remedială dispune de finanțarea necesară pentru a acoperi toate cheltuielile de personal sau logistice necesare desfășurării acestor cursuri.

Ești elev în clasele V-VIII? Pregătim și premiem cu burse cei mai smart elevi

Mai întâi, trebuie să știi că aceste cursuri sunt, pentru tine, gratuite. Le accesezi foarte ușor, înscriindu-te pe pagina web A.E.R. și nu trebuie să faci altceva decât să te ții serios de treabă. Vei accesa orele simplu și intuitiv, de pe laptop sau de pe orice dispozitiv mobil, prin Kinderpedia, aplicația inovatoare pentru educație ce conectează peste 150,000 de elevi de pe trei continente. Tot acolo vei vedea feedback-ul profesorului și rezultatele evaluărilor. Pe parcursul orelor, vei fi evaluat cu ajutorul testelor Brio, cele mai mai precise instrumente de evaluare pentru matematică și limba română din câte există acum pe piața educațională din România și vei acces la lecțiile LIVRESQ, care îți vor schimba complet perspectiva asupra acestor materii. Mai e o veste bună pentru tine. Dacă vei reuși să te numeri printre primii cei mai buni 40 de cursanți,  vei primi și o bursă de 500 de lei pentru următoarele cinci luni.

Ești părinte? Ajută-ne să ducem vestea mai departe. 

Perfect. Dacă știi profesori foarte buni de matematică sau de limba română dispuși să se implice într-un astfel de proiect, dă-le de veste. Este unul dintre cele mai inovatoare și ambițioase proiecte de educație remedială din câte s-au făcut până acum în România. Va fi o experiență de care vor fi, cu siguranță, mândri, și care le va deschide posibilitatea unor oportunități similare. Dacă ai un copil de gimnaziu, știi că a pierdut multă materie în acest an și vrei să-ți faci o idee cam care e nivelul lui după un an școlar pandemic, atunci nu ai altceva de făcut decât să-l înscrii în acest program. Ești la un click distanță de ore gratuite pentru matematică și limba română plus o bursă pentru copilul tău dacă va obține rezultate foarte bune.

Alianța pentru Educație Remedială creează un precedent de excepție pentru sistemul nostru de educație. Această inițiativă va veni în sprijinul a două mii de elevi de gimnaziu care vor beneficia gratuit de cursuri prin care să poată recupera materia pierdută în acest an școlar. În plus, va constitui un reper și un model pentru viitoarele politici publice privind diminuarea inechității din școlile noastre, punând la dispoziția celor cu putere de decizie experiență și strategii validate concret prin implicarea unui număr semnificativ de copii și profesori. Așa că, în finalul rândurilor de față, formula de încheiere nu va fi “vacanță plăcută” ci “hai, la treabă”.

Să nu ne mai lăsăm luați prin surprindere că vine septembrie.

 

Pentru detaliile referitoare la înscrierea în program, vă invităm să accesați pagina web:

Școala Remedială de Vară

 

3 comments

  1. Turcu tudor spune:

    Asi dori sa ma inscriu

  2. Turcu tudor spune:

    Eu sunt Tudor si asi vrea sa ma inscriu. Sunt clasa a 5 a

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.