fbpx

DEZBATERE: Rolul scriitorului și al jurnalistului în societate

Miercuri, 16 ianuarie 2019 ora 14:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Școala Metropolitană ARC din București, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române organizează dezbaterea cu tema “Cultură şi democraţie – Rolul scriitorului si jurnalistului in societate”, o întâlnire a elevilor bucureșteni cu scriitori și jurnaliști.

Elevii,  membri ai cluburilor de debate și public speaking din școlile invitate, vor pune întrebări invitaților și vor exprima gânduri despre cum poate o poveste, o poezie, un roman să schimbe societatea, să influențeze gândirea și comportamentul a milioane de oameni sau atitudinea liderilor zilei, cum poate un scriitor  să influențeze o epocă, care este rolul jurnalistului în societatea contemporană, care e diferența între a reda fapte și a exprima opinii, a trezi emoții și a aduce argumente, despre etica profesională a jurnalistului și  cea a scriitorului.

Invitați: Ioan Cristescu – Directorul MNLR, Ligia Necula  jurnalist Radio România Cultural, Liliana Corobca – scriitor și cercetător, Loreta Popa – scriitor și jurnalist, George Colang –filosof. Cunoscutul actor Vlad Rădescu va susține un moment special, în care va citi câteva dintre articolele lui Mihai Eminescu , o probă de talent și implicare jurnalistică a celui cunoscut de copii și tineri mai ales pentru opera sa literară.

Evenimentul face parte din proiectul „Arta dezbaterii și cetățenie europeană”, premiat în  cadrul  Galei Edu Manager 2018, unde a primit Diploma de excelență la categoria “Inovație în educație”. Proiectul promovează arta dialogului civic într-o societate democratică în rândul elevilor de gimnaziu şi de liceu, formarea abilităţilor de analiză critică şi exprimare a opiniilor în spaţiul public, dezvoltarea  responsabilități individuale și comunitare în rândul elevilor bucureşteni.

Proiectul “Arta Dezbaterii si cetățenie europeană”, initiat de Şcoala Metroplitană ARC www.scoala-arc.ro , prin Clubul de debate ARCașii se deruleaza  în parteneriat cu Muzeul National al Literaturii Romane, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Asociaţia Româna de Dezabateri, Oratorie şi Retorică, Facultatea de Ştiinte Politice din Universitatea Bucureşti, Editura Eikon, C.N. Mihai Viteazul, C.N. Matei Basarab, Şcoala Gimnazială nr. 178, Şcoala Gimnazială Herăstrău.

Pentru detalii: Luiza Cristea, mobil 0720529645, [email protected]

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.