Învățarea ca act eliberator: 5 tipuri de creativitate care pot fi dezvoltate prin educație

de Corina Popa, cercetător la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă

Creativitatea nu este un talent cu care se nasc doar cei norocoși. Orice om are un potențial creativ imens, pe care îl poate dezvolta prin învățare. E de ajuns să pornim de la cele cinci tipuri de creativitate enunțate de Jeff DeGraff, pentru a înțelege pașii pe care actul educațional trebuie să îi parcurgă, pentru a dezvolta acest dar esențial al fiecărui copil, de la nivelurile cele mai rudimentare, la formele sale desăvârșite:

• Creativitatea mimetică – forma cea mai simplă de manifestare a creativității, care constă în imitarea unei acțiuni văzute, în reproducerea unei informații auzite.
• Creativitatea biasociativă – bazată pe asocierea elementelor raționale cu cele intuitive, generând momente de tip „Eureka”, prin activități, precum brainstormingul sau prin jocul dinamicii celor 3 „F”-uri – fluiditate (generarea cât mai multor idei, fără o filtrare prealabilă a acestora pe baza binomului relevant/ irelevant), flexibilitate (crearea de legături logice între idei) și flux (eliminarea stresului și a presiunii de a genera idei).
• Creativitatea analogică – prin stabilirea de analogii între procese, prin preluarea unor experiențe sau idei dintr-o disciplină și aplicarea acestora în alta.
• Creativitatea narativă – generată de capacitatea omului de a crea povești, de a descrie spațiile, personajele, timpul care le configurează.
• Creativitatea intuitivă (considerat cel mai înalt nivel de creativitate) – nu are la bază imagini sau cunoștințe preexistente, ci capacitatea de a imagina și de a prefigura lumi noi.

Orice profesor trebuie să înțeleagă creativitatea ca pe o esență a ființei umane și să o trateze ca atare, lăsând-o să se manifeste în dimensiunea care o înnobilează – libertatea. Fără libertate, nu poți imagina, nu poți crea, nu poți explora un drum nou în niciun spațiu, fie el artistic, social, cultural, politic sau științific.

Libertatea și creativitatea se bazează pe activitatea cortexului prefrontal, mai exact, al cortexului asociativ din lobul frontal – partea care ne permite sa privim în viitor, sa fim predictivi. Înțelegem, astfel, că libertatea umană privește în perspectiva devenirii, în timp ce creativitatea este un element „preadaptativ” – care ne ajută să ne adaptăm la evoluția lucrurilor. Cei care suferă leziuni la nivelul cortexului prefrontal devin incapabili să ducă la bun sfârșit planuri, să planifice viitorul.

Creativitatea ne ajută să fim liberi. Și nu e oare educația însăși o supunere provizorie (prin supunere, mă refer la faptul că elevul se lasă ghidat, îndrumat de profesor) întru eliberare? Nu e oare menirea ei aceea de a oferi elevului libertatea de „a se alege”, într-o manieră morală, pe sine și lumea în care vrea să trăiască? De a-l face să privească dincolo de opțiunile care devin inerțiale? Sau, cum ar spune filozoful libertății – Jean-Paul Sartre – de a transforma subiectul în subiect critic, capabil să spună „nu vreau să fiu ceea ce vor alții să facă din mine”.

Personal, cred că doar prin dezvoltarea creativității, educația poate deveni o „praxis” eliberatoare a subiectului critic!