fbpx

Decizie definitivă: Profesorii au dreptul să nu primească la examene studenți nevaccinați sau care nu au test negativ

Profesorii au dreptul să le solicite studenților să vină vaccinați la examene sau cu test PCR negativ ori dovada că au făcut deja COVID-19, anunță News.ro. nevaccinați

Este decizia Curții de Apel Iași care a fost luată după ce Liga Studenților Iași a contestat în instanță decizia conducerii Universității de Medicină şi Farmacie„Gr. T. Popa” din Iaşi.

Liga Studenţilor din Universitatea Al. I. Cuza și cinci studente ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, au deschis acțiunea în instanță solicitând suspendarea hotărârii luate de conducerea instituției. Decizia Curții de Apel este definitivă.

Rectorul universităţii a spus că doar studenţii vaccinaţi împotriva COVID-19, cei care deţin un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte sau cei care prezintă o adeverinţă că au fost infectaţi de virus pot fi primiţi în sesiunea de examene din această vară.

Ulterior, peste 2.000 de studenţi ai UMF Iaşi au semnat o petiţie prin care au cerut conducerii instituţiei să abroge măsura.

Ce spuneau studenții în petiția respectivă:

„Discuţia lansată nu este pro sau contra vaccinării, ci vizează modul abuziv, neconstituţional şi injust prin care se încearcă constrângerea studenţilor de a se vaccina în vederea susţinerii examenelor din sesiunea de vară.

Conform surselor oficiale, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară / neobligatorie şi, ca orice act medical, este asumată de către cel în cauză.

Considerăm că aprobarea unei astfel de decizii, care trece peste voinţa studenţilor de a nu se vaccina, încalcă libertatea de alegere şi transformă vaccinarea într-o obligativitate / constrângere a unor drepturi şi libertăţi„, arată studenţii care au iniţiat documentul.

Conform surselor oficiale, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară / neobligatorie şi, ca orice act medical, este asumată de către cel în cauză. studenții nevaccinați

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.