
Ligia Deca, ministrul Educației, a afirmat, la dezbaterile parlamentare despre Legile educației, că este nevoie de norme legislative prin intermediul cărora elevele gravide să participe cât mai mult la cursurile școlare.
Dezbaterea legilor în comisia de învățământ a fost oprită la acest subiect, urmând să fie reluată luni.
„Considerăm că avem nevoie de un cadru legislativ care, pe de o parte, să permită participarea elevelor gravide cât mai mult la anul şcolar şi, evident, descurajarea oricăror posibile segregări sau discriminări. De asemenea, cred că avem nevoie de o susţinere, inclusiv din punctul de vedere al colaborării cu întreaga familie, să nu abandoneze şcoala şi avem nevoie de măsuri de stimulare a revenirii în spaţiul şcolar. (…) Vă propunem să revenim cu o propunere de modificare a anumitor articole în secţiunile dedicate prevenirii abandonului şi încurajării participării la educaţie şi să nu le avem la o secţiune care, fiind atât de pliată pe specificul şcolii din spital, ar putea să nu răspundă nevoilor reale ale acestei categorii defavorizate”, a spus Deca, citată de Agerpres.
Preşedintele comisiei, Natalia Intotero, a afirmat că sunt necesare prevederi cu privire la acest fenomen din păcate existent în România. „Noi trebuie să identificăm de comun acord cât mai multe soluţii pentru a veni în sprijinul acestor mame pentru a-şi continua studiile şi pentru a veni în sprijinul acestora pentru a-şi creşte copiii, a nu-i abandona. Dar, în egală măsură, trebuie să luptăm cumva pentru combaterea acestui fenomen prin prevenţie”, a afirmat Intotero.
elevele gravide