


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că Guvernul va aborda ideea ca plata cu ora să aibă o valoare mai mare, atunci când va discita despre bugetul pemtru anul următor.
„Am spus că este interesul meu pe termen scurt și am spus că vom discuta când lucrăm pentru bugetul de anul viitor, de când putem face acest lucru și în funcție de indicatorii fiscal-bugetari pe care o să-i avem. Nu vă pot spune acum exact din ce lună și cum, dar este printre primele măsuri pe care aș dori să le iau și să le prindem în bugetul pe anul viitor, buget pe care o să începem să-l discutăm cândva din sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”, a declarat ministrul, la Digi 24.
„24 lei este valoarea netă pentru cea mai mică valoare. Valoarea pentru profesorii cu experiență, pentru cei cu gradul unu și așa mai departe, este mai mare”, a precizat David.
„Evident că dacă scade valoarea plății cu ora, și motivația oamenilor să asume acele ore este mai scăzută. Cu toate astea, orele până la urmă au fost preluate, iar școala funcționează. Asta ce înseamnă? Înseamnă că pe măsură ce ne stabilizăm fiscal-bugetar și începem să gândim bugetul pentru anul viitor, trebuie să vedem dacă valoarea plății cu ora nu poate să fie modificată astfel încât să devină mai atractivă. Asta este opțiunea mea pe termen scurt”, a mai spus David.