


Deși statul a pus la dispoziție 20 de milioane de euro pentru programul „Săptămâna Verde”, numeroase școli preferă să nu solicite acești bani, alegând în schimb să le ceară părinților să acopere costurile excursiilor și activităților educaționale. Fondurile, destinate transportului, mesei sau biletelor la muzee, teatre și cinematografe, au rămas nefolosite în mare parte, potrivit Știrile PRO TV.
Foarte puține unități de învățământ au depus proiecte pentru finanțarea activităților din Săptămâna Verde, deși banii erau disponibili încă din 2024. Multe școli au considerat mai simplu să strângă contribuții de la părinți, o practică care încarcă bugetele familiilor și contravine principiilor de echitate din sistemul educațional.
Un părinte a povestit reporterilor PRO TV că nu și-a trimis copilul în excursia de trei zile organizată la Predeal, din cauză că aceasta costa 1.600 de lei, sumă acoperită integral de părinți, fără niciun sprijin din partea școlii. Alți părinți au relatat situații similare, spunând că școlile „niciodată nu acoperă costurile” acestor activități.
În multe cazuri, copiii participă la activități educaționale doar dacă părinții plătesc. Un elev a spus că a mers să vadă reptile și a fost într-o excursie la salină, însă „mama a plătit mult”.
Un raport realizat de Institutul pentru Științele Educației, la cererea Ministerului Educației, arată că peste 1.500 de profesori și 25 de directori au indicat lipsa finanțării drept principala problemă a programului. Acest lucru se întâmplă deși Administrația Fondului pentru Mediu a pus la dispoziția sistemului educațional, încă din 2024, 100 de milioane de lei pentru activități de mediu și educație nonformală.
Cum fondurile nefolosite trebuie returnate la 1 ianuarie 2026, inspectoratele școlare le-au transmis directorilor un ultim apel să depună cererile de finanțare.
Inspectorul general din Giurgiu, Meclea Alina, a declarat că, dintre cele 73 de școli din județ, doar 25 au depus proiecte pentru Săptămâna Verde.
„Așteptăm toate școlile să depună aceste proiecte, pentru că încă mai pot face asta, cu condiția să se miște foarte repede”, a subliniat ea pentru Știrile PRO TV.
Directorii pot cere decontarea cheltuielilor pentru transport, cazare, masă, bilete de intrare, ghidaj turistic sau materiale educaționale. Fondurile pot fi folosite și pentru organizarea unor mini tabere urbane sau pentru dotarea claselor cu acvarii, terarii și diorame, fără o limită de sumă impusă de Ministerul Educației.
În absența implicării directorilor, banii riscă să se întoarcă la buget, iar programele „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel” continuă să fie finanțate din buzunarele părinților. În loc să beneficieze de sprijinul oferit de stat, elevii și familiile lor ajung din nou să suporte costurile unei educații „altfel”.
Șeful ISMB: E interzis să colectăm fonduri de la părinţi pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde”
MEC: Școlile se mai pot înscrie la finanțare pentru Săptămâna Verde, până pe 30 octombrie