Daniel David, chemat de AUR în Parlament pentru explicații privind geografia și istoria în planurile-cadru

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, va fi prezent în plenul Camerei Deputaților pe 17 februarie, la solicitarea grupului parlamentar AUR, pentru a participa la o dezbatere politică privind absența disciplinelor geografie și istorie din planurile-cadru pentru liceu.

Dezbaterea, organizată în cadrul Orei Guvernului, are ca temă: „Lipsa materiilor geografie și istorie din planurile-cadru pentru liceu – o lipsă voită?”. Solicitarea AUR a fost aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților, transmite News.ro.

Ministerul Educației a fost asaltat cu sute de mesaje în mai puțin de 24 de ore de la publicarea noilor planuri-cadru pentru liceu, a anunțat sâmbătă ministrul Daniel David. El a subliniat că, dincolo de felicitări sau critici, este esențial ca cei interesați să vină cu propuneri concrete de îmbunătățire.

Ministrul a reiterat, de asemenea, că ministerul nu mai alocă un număr fix de ore anumitor discipline, ci lasă mai multă flexibilitate şcolilor și elevilor. Astfel, prin curriculumul de specialitate flexibil și componenta CDEOȘ (Curriculum la Decizia Elevului și Școlii), unitățile de învățământ și elevii au un rol mai activ în stabilirea programelor de studiu.

Dezbaterea din Parlament vine în contextul unor discuții aprinse în spațiul public cu privire la locul istoriei și geografiei în sistemul de învățământ românesc. Criticii noilor planuri-cadru susțin că reducerea orelor alocate acestor discipline ar putea avea un impact negativ asupra formării identității naționale a elevilor, în timp ce susținătorii reformei educației argumentează că flexibilizarea curriculumului oferă mai multe opțiuni pentru elevi, adaptate nevoilor fiecăruia.

Prima dezbatere națională asupra planurilor-cadru pentru învățământul liceal a adus în prim-plan analize și discuții constructive, în care profesioniștii din domeniul educației au demonstrat că sunt cu adevărat dedicați acestui sector, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a sintetizat principalele concluzii ale acestei întâlniri într-o postare pe blogul său. Detalii găsiți în articolul de mai jos:

„Oamenii educației au început să arate de ce sunt ai educației” – Daniel David, după prima dezbatere națională asupra planurilor-cadru

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.