Copilul de 13 ani, dispărut într-o pădure în timpul excursiei din Săptămâna Altfel, a fost găsit teafăr.
Băiatul a fost găsit în pădure după ce 300 de persoane au fost implicate în căutarea sa.
„În urma tuturor activităților de căutare, efectuate de peste 300 de persoane, dintre care efective de poliție, jandarmi, salvatori ISU, reprezentanți Salvamont Mureș, paznici de vânătoare și numeroși voluntari, minorul FAZAKAS BENCE, de 13 ani, a fost identificat, în pădure, în afara oricărui pericol”, potrivit IPJ Mureș.
Copilul a fost căutat inclusiv cu câini de urmă, după ce un profesor a anunțat dispariția lui. Băiatul este din Miercurea Nirajului dipăruse în timp ce se afla cu ceilalți colegi într-o zonă de pădure din Sovata.
Elevii se aflau la o activitate organizată de școală în cadrul programului „Săptămâna altfel”. Imediat după dispariție, s-au organizat mai multe echipe de căutare. Poliția solicitase și sprijinul populației.
Un elev a dispărut în timpul excursiei din Săptămâna Altfel, într-o pădure din Mureș
Copilul de 13 ani, dispărut într-o pădure în timpul excursiei din Săptămâna Altfel, a fost găsit teafăr. Băiatul a fost găsit în pădure după ce 300 de persoane au fost implicate în căutarea sa. „În urma tuturor activităților de căutare, efectuate de peste 300 de persoane, dintre care efective de poliție, jandarmi, salvatori ISU, reprezentanți Salvamont Mureș, paznici de vânătoare și numeroși voluntari, minorul FAZAKAS BENCE, de 13 ani, a fost identificat, în pădure, în afara oricărui pericol”, potrivit IPJ Mureș. Copilul a fost căutat inclusiv cu câini de urmă, după ce un profesor a anunțat dispariția lui. Băiatul este din Miercurea Nirajului dipăruse în timp ce se afla cu ceilalți colegi într-o zonă de pădure din Sovata. Elevii se aflau la o activitate organizată de școală în cadrul programului „Săptămâna altfel”. Imediat după dispariție, s-au organizat mai multe echipe de căutare. Poliția solicitase și sprijinul populației.