Consiliul Național al Elevilor respinge interzicerea echipamentelor electronice în școli

ID 98763653 © apichon pechnun | Dreamstime.com

Consiliul Național al Elevilor transmite că nu susține interzicerea echipamentelor de comunicare electronice pe tot parcursul programului școlar.

Organizația afirmă, într-un comunicat, că o asemenea măsură, propusă într-un proiect de lege, „nu va reuși să rezolve de una singură problemele principale care au stârnit această dezbatere în spațiul public. Obiectivul trebuie să fie reducerea dependenței de tehnologie a elevilor, creșterea atenției acestora în timpul orelor și conștientizarea riscurilor pe care le presupune utilizarea greșită a acestor dispozitive, precum și necesitatea unei utilizări prudente.”

„În România, există precedente în ceea ce privește preluarea unor modele educaționale din străinătate care, odată transplantate într-un context diferit, nu au reușit să devină nimic mai mult decât niște modele sterile. Problema nu este modelul în sine, ci faptul că succesul depinde de condiții care de cele mai multe ori sunt inexistente.

Țări precum Franța și Italia au introdus restricții mai dure privind utilizarea telefoanelor în școli, însă succesul acestor măsuri este strâns legat de: disciplina educațională deja consolidată, consilieri școlari suficienți, activități extracurriculare dezvoltate, relații funcționale între școală și familie, și mecanisme clare de aplicare. Totodată, dacă elevul român este total dezinteresat, prezent doar fizic la oră și nu poate identifica relevanța actului educațional, trebuie să acceptăm că de vină nu poate fi doar telefonul”, argumentează CNE.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.