fbpx

”Cine spune că a fost scurt?” – Cîmpeanu, despre acuzațiile referitoare la timpul de dezbatere a noilor legi

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a răspuns, azi, cu o întrebare retorică la acuzațiile publice că timpul de dezbatere a noilor Legi ale educației a fost prea scurt. ”Cine spune că a fost scurt?”, a fost replica ministrului, într-un interviu acordat Euronews România.

Întrebat despre o scrisoare semnată de 100 de intelectuali, care au cerut prelungirea perioadei de dezbatere, Cîmpeanu a răspuns: ”Definiția intelectualului este deținător de studii superioare, bănuiesc.

Sunt persoane cu profesii respectabile, dar nu sunt cu nimic mai sus sau mai jos decât alți deținători de studii superioare. În plus, au avut ocazia de a participa la oricare dintre cele 75 de dezbateri care au fost organizate de Ministerul Educației.”
”Am văzut acolo câteva nume care au organizat dezbaterea pe actuala Lege a educației. Nu știu câte dezbateri au fost atunci, nu știu dacă două sau trei”, a mai spus Cîmpeanu.

O scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, a fost adresată public ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru modificarea radicală a proiectelor de Legi ale educației și prelungirea perioadei de dezbatere publică, potrivit Edupedu.

Profesorii și cercetătorii îi înaintează astfel ministrului Educației o listă de propuneri de modificare a proiectelor, precum și o serie de întrebări, alături de solicitarea oficială și publică de consultare “reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.