fbpx

Cîmpeanu: Subiectele de admitere la Colegiile Naționale ar putea să fie elaborate de Societatea Română de Matematică sau de Academia Română

Subiectele de admitere la Colegiile Naționale ar putea să nu mai fie elaborate de profesorii respectivelor umktăți de învățământ, așa cum era intenția inițială a inițiatorilor legii, a anunțat, azi, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

„Am spus că subiectele ar putea să nu fie elaborate de profesorii din acest colegiu și ar putea fi elaborate de Societatea Română de Matematică, sper că avem încredere, pentru că ați văzut ce rezultate ne-a oferit la olimpiadele internaționale, și de Institutul de Lingvistică, de Academia Română, de colective externe de experți, de colective de profesori dintr-un grup de 10-12 colegii care vor să se unească și să aibă subiecte unice, sau 20, 30. În total avem peste 200 de colegii naționale în România ,în acest moment. De ce există soluții, important este să cădem de acord asupra acestei posibilități, care se constituie într-o șansă în plus, nu în minus”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul a adăugat că organizarea de examene pentru admiterea la Colegiile Naționale o solicitare ce datează de circa 15 ani din partea colegilor naționale de avea dreptul de a organiza admiterea la nivel de colegiu. „În al doilea rând, aceste legi și modalitatea în care Ministerul Educației prezintă aceste legi își dorește să consolideze încrederea în profesori, pentru că dacă nu avem încredere în profesori, putem să-i plătim, putem să le oferim condiții – degeaba, educația nu va face salturi de calitate. Înțeleg îngrijorările, le-am înțeles perfect. Tocmai de aceea am spus că, dacă această propunere va fi validată în procesul de consultare, există soluții”, a mai sous Cîmpeanu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.