
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat azi că părinții copiilor depistați pozitiv la testele de salivă nu pot fi obligați să confirme rezultatul prin testare PCR.
”Nu poți să obligi părinții să meargă la testare PCR. Nu există obligativitate legală, deși ar trebui să fie acest lucru”, a spus Cîmpeanu.
”Am discutat cu ministrul Sănătății, a existat o flexibilizare cu privire la testare, să nu fie numai luni și joi, să existe o testare de două ori pe săptămână, cu un interval de două zile între teste. Suntem în întârziere dar insist pe nevoia de testare, așa cum spune ministerul Sănătății, de două ori pe săptămână”, a adăugat ministrul.
Mai mult de jumătate dintre testele pe bază de salivă efectuate joia trecută în rândul elevilor au fost infirmate la testarea RT-PCR. a transmis Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației,
”La testarea de joi au fost raportate 85 de teste de saliva pozitive. Dintre acestea, 23 au fost confirmate RT-PCR, 47 au fost infirmate , iar pentru 15 nu avem răspuns încă”, a comunicat, ieri, Sorin Ion.
Camioane încărcate cu teste de salivă au plecat în cursul nopții de duminică spre luni către inspectoratele școlare din țară, a anunțat luni dimineața Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Anunțul făcut de DSU:
Ministerul Educației a transmis, duminică, presei că testarea elevilor nu a fost suspendată.
Declarația a venit în contextul dificultăților din procesul de aprovizionare cu teste pe bază de salivă destinate școlilor.