
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a transmis că lotul de două milioane de teste anunțat de DSU va ajunge la inspectoratele școlare în această seară sau mâine.
Ce spune Sorin Ion:
Din informațiile primite astăzi de la inspectoratele școlare, lotul de două milioane de teste va ajunge în ISJ-uri în această seară sau mâine.
Având în vedere traseul acestora: ISJ->unitate școlară->diriginți/învățători->beneficiari, este foarte puțin probabilă testarea în cursul zilei de mâine.
Anumite județe au distribuit deja testele rămase în stoc din loturile anterioare pentru a acoperi testarea de luni a unor categorii/niveluri de învățământ (de exemplu Bucureștiul a distribuit în grădinițe).
În funcție de ziua în care testele ajung în școli, vom putea decide utilizare lor eventual in ziua x+1.
În această noapte, 2 milioane de teste salivare vor intra în stocurile IGSU, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență, într-un comunicat de presă.
Comunicatul DSU, integral:
Departamentul pentru Situații de Urgență a făcut, vineri, mai multe precizări în legătură cu testele pe bază de salivă destinate școlilor. DSU afirmă că unii furnizori nu au respectat contractele încheiate.
Ministerul Educației a cerut MAI și IGSU graficul de aprovizionare cu teste de salivă, afirmând în solicitare că stocul existent nu acoperă nici măcar necesarul pentru testarea elevilor în următoarea zi de luni.