Ce studii are Daniel Zamfir, senatorul care a cerut retrimiterea la comisie a dublei admiteri la liceu

Ce studii are Daniel Zamfir, senatorul care a cerut retrimiterea la comisie a dublei admiteri la liceu
Facebook

Senatorul PSD Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului parlamentar al PSD din Senat și inginer de profesie, este politicianul care a cerut miercuri retrimiterea în Comisia de învățământ a proiectului privind admiterea paralelă la liceu. Solicitarea sa a fost acceptată de plen, astfel că dezbaterile asupra proiectului vor fi reluate în comisie la 1 septembrie.

Decizia a venit după ce plenul Senatului votase amendamentul privind abrogarea examenului de admitere paralelă, în contradicție cu soluția adoptată anterior de Comisia de învățământ, care respinsese abrogarea și susținuse prorogarea aplicării examenului cu patru ani.

Ce studii are Daniel Zamfir

Daniel-Cătălin Zamfir s-a născut la 10 martie 1967, la Petroșani, județul Hunedoara. Potrivit datelor din biografia sa parlamentară, pregătirea sa universitară este în domeniul ingineriei.

Zamfir a absolvit Institutul de Construcții București, promoția 1993. Instituția este actuala Universitate Tehnică de Construcții București (UTCB).

Ulterior, pregătirea sa a fost completată prin cursuri de perfecționare în domeniul managementului. CV-ul public al lui Zamfir menționează un curs de perfecționare în managementul modern, precum și un curs privind utilizarea tehnicii de calcul în activitatea de management, ambele în cadrul AROMAR.

În CV-ul disponibil pe site-ul Camerei Deputaților și datat 2014, Daniel Zamfir menționa că a urmat „Colegiul Național de Apărare – cursuri pentru demnitari – promoția 2007”. Această informație nu se mai regăsește în CV-ul mai recent publicat pe site-ul Senatului. 

A intrat în politică în 1999

Cariera politică a lui Daniel Zamfir a început înainte de intrarea sa în Parlament. Potrivit CV-ului, acesta s-a înscris în Partidul Democrat în 1999.

În 2012 a intrat în Parlament ca deputat, fiind ales în circumscripția Brașov pe listele PNL. A ocupat mandatul de deputat în perioada 2012-2016.

În 2016 a devenit senator, fiind ales în județul Brașov. A obținut ulterior un nou mandat de senator în 2020, iar la alegerile din 2024 a fost ales senator în circumscripția București. În actuala legislatură, este senator PSD și lider al grupului parlamentar al partidului din Senat.

Parcursul politic al lui Zamfir a inclus mai multe formațiuni. A plecat din PNL și s-a înscris în ALDE, iar ulterior a trecut la PSD.

În prezent, senatorul este membru în Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, în Comisia economică, industrii și servicii, și în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale.

Alba-neagra cu destinele copiilor, în Parlament

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.