fbpx

Ce recomandări pentru începerea noului an școlar au primit directorii de școli din Dâmbovița

Trei variante posibile de scenarii, încurajarea directorilor de școli să ceară angajarea de învățătomentari și mobilizarea Primăriilor să ofere materialele igienico-sanitare necesare. Acestea sunt câteva dintre recomandările pe care directorii de școli din Dâmbovița le-au primit de la Inspectoratul Școlar Județean, potrivit surselor Educație Privată.

Astfel, într-o ședință pe care au avut-o ieri cu reprezentanții ISJ, aceștia au fost informați cu privire la cele trei variante pe care le vor avea la dispoziție pentru începerea noului an școlar.

  1. Toți elevii vin zilnic la școală, cu respectarea distanțării.
  2. Preșcolarii, clasele primare și elevii din anii terminali (clasa a VIII-a și a XII-a) vin zilnic la școală, iar elevii din celelalte clase vin prin rotație, câte o săptămână, în restul timpului urmând să participe la cursuri online, prin sistem de videoconferință cu profesorii de la clasă.
  3. Toți elevii participă la cursuri online.

Potrrivit surselor Educație Privată, fiecare școală urmează să își facă propria analiză și să decidă ce variantă va alege, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean.

De asemenea, directorii au fost sfătuiți să ceară angajarea de învățători suplimentari, dacă au nevoie de ”ruperea claselor”, în timp ce profesorii necesari vor fi plătiți cu ora.

Distanța recomandată între băncile din sala de clasă va fi de câte 1 metru în fiecare direcție. Directorii au primit recomandarea de a cere spații suplimentare de la Primărie, în cazul în care au nevoie de ele.

 

CONTEXT

Grupul interministerial care analizează formulele de începere a anului școlar se va întâlni cu președintele Iohannis mâine, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, au declarat surse guvernamentale pentru Educație Privată.

Potrivit surselor citate, în afară de membrii grupului interministerial coordonat de vicepremierul Raluca Turcan, la întâlnire sunt așteptați să participe și ministrul Muncii, Violeta Alexandru, dar și cel al Finanțelor, Florin Cîțu. Explicația este că noul an școlar ar putea să presupună angajări noi în sistemul de învățământ, dar și alocări suplimentare de fonduri guvernamentale.

CONTEXT

Grupul interministerial care analizează formulele de începere a anului școlar se va întâlni cu președintele Iohannis astăzi, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.

Cel mai probabil, vom avea un scenariu mixt pentru noul an școlar. Președintele Klaus Iohannis a declarat, săptămâna trecută, că școala nu va începe normal în septembrie, din cauza faptului că pandemia nu se va încheia până atunci.

”Evident că această situație a deschiderii noului an școlar este una de extremă importanță. Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri ai Guvernului. S-au făcut progrese importante in conturarea unor strategii si scenarii. Am invitat premierul și ministrul Rducatiei la o discuție săptămâna viitoare. Dați-mi voie să vă dau săptămnâna viitoare mai multe amănunte.
Școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia nu se va incheia până în Septembrie. Ar fi foarte complicat să avem numai școală online, atunci probabil ne îndreptăm spre un scenariu mixt”, a declarat Iohannis, săptămâna trecută.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, recent, la Radio France International, că o decizie în privinţa începerii anului şcolar va fi luată în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi a precizat că, cel mai probabil, scenariul ”hibrid”, în care, prin rotaţie, unii elevi vor merge la şcoală, iar alţii vor face ore online, ar putea fi pus în practică.

“Văzând situaţia epidemiologică la momentul acesta, care este o situaţie destul de gravă, cred că cel mai probabil scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică, numai că trebuie să ne pronunţăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care vom şti exact cum va evolua situaţia epidemiologică. Pentru că, observaţi şi dumneavoastră, în spaţiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire şi combaterea îmbolnăvirilor. De aceea, aş face un apel către populaţie să respecte distanţarea fizică, să poarte mască şi în felul acesta să ne protejăm cu toţii, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a spus Monica Anisie, miercuri, la RFI, citată de AGERPRES.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.