fbpx

Când va fi decisă scurtarea vacanțelor. Cîmpeanu: Așteptăm concluziile proiectului România Educată

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat, astăzi, la B1Tv, că decizia cu privire la scurtarea vacanțelor școlare și prelungirea perioadelor de cursuri va fi luată după ce va fi definitivat proiectul România Educată.

”Așteptăm concluziile proiectului Romania Educată. După aceea, vom trece la un proiect al unei noi Legi a educației, iar în acest context vom discuta și acest subiect, împreună cu alte subiecte importante, precum rute deschise, rute diversificate pentru parcursul școlar”, a spus Cîmpeanu.

CONTEXT

Din toamna anului 2022 este nevoie de o creștere a duratei cursurilor, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Începând din toamna anului 2022, vom face tot posibilul, vom prezenta argumente, în așa fel încât să fie acceptate de profesori, de părinți, de elevi, de decidenți, pentru că avem nevoie de o perioadă mai mare de cursuri. Avem nevoie de timp pentru recuperarea pierderilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu. „Propunerea pe care am făcut-o și pe care am motivat-o – da, din toamna anului 2022, un an școlar mai lung”, a confirmat ministrul. „Cu siguranță vacanța de vară va fi mai scurtă”, a mai spus ministrul.

„Suntem printre ultimele țări europene din punct de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe perioada crizei sanitare au fost foarte mari, nu numai în România, este drept, ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a reamintit că deja a făcut o propunere în acest sens pentru anul școlar 2021-2022, dar s-a lovit de un refuz, pentru că s-a motivat că este nevoie de predictibilitate.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.