BREAKING/ Normă didactică de 14 ore pentru directorii de școli cu 5-9 formațiuni de studiu – proiect

Directorii de școli unde există între 5 și 9 formațiuni de studiu vor avea o normă didactică de 14 ore, potrivit unui proiect publicat în consultare, în această seară, de Ministerul Educației și Cercetării.

Directorii de unități școlare mai mari vor avea o normă didactică de 10 ore, cea anunțată, inițial, de ministrul Daniel David.

Ce prevede proiectul pus în consultare cu privire la normele didactice ale directorilor:

Obligația de normă didactică de predare se stabilește după cum urmează:
(1) Directorii unităților de educație extrașcolară, caselor corpului didactic, centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, precum și centrelor de excelență efectuează, în specializare/specializările dobândită/dobândite prin studii, 14 ore/săptămână din norma didactică de predare.

 

(2) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal efectuează, în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii, 10 ore/săptămână din norma didactică de predare, dacă unitatea de învățământ îndeplinește una dintre următoarele condiții:
a) are cel puțin 25 de formaţiuni de studiu;
b) are între 10 și 24 formaţiuni de studiu și cel puțin 10 clase din învățământul primar și/sau grupe din învățământul antepreșcolar/preșcolar;
c) are cel puțin 5 structuri şcolare arondate;
d) are cel puțin 20 de formaţiuni de studiu, internat și/sau cantină;
e) are cel puțin 4 niveluri de școlarizare dintre: antepreşcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, postliceal;
f) este unitate de învățământ special cu cel puțin 16 formaţiuni de studiu.

 

(3) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal care funcționează cu un număr de formațiuni de studiu cuprins între 5 și 9 inclusiv efectuează, în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii, 14 ore/săptămână din norma didactică de predare.

 

(4) Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional sau postliceal care nu se încadrează întruna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1)-(3), efectuează, în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii, 12 ore/săptămână din norma didactică de predare.

 

(5) Directorii adjuncți ai unităților de educație extrașcolară, centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională efectuează 16 ore/săptămână din norma didactică de predare.

 

(6) Directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar, gimnazial, liceal, profesional sau postliceal efectuează, în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii, 12 ore/săptămână din norma didactică de predare.

 

(7) Personalul didactic de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București efectuează, în specializarea/specializările dobândită/dobândite prin studii, 10 ore/săptămână din norma didactică de predare.

Proiectul poate fi accesat, integral, aici:  PHG_degrevare_norma_didactica_predare

Foto: ID 180747374 © Howtogoto | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.