BREAKING Abrogarea dublei admiteri, respinsă de Comisia de învățământ din Senat

BREAKING Abrogarea dublei admiteri, respinsă de Comisia de învățământ din Senat
Photo 108954677 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Senatorii din Comisia de învățământ au respins, astăzi, abrogarea dublei admiteri la liceu. Urmează votul în plen, care va avea loc tot astăzi. 

Abrogarea a fost propusă printr-un amendament inițiat de USR. Reprezentanții PSD au susțint prorogarea examenului cu doi ani. 

Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu s-a abținut la vot.

Prezent la dezbatere, Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a susținut, de asemenea, prorogarea examenului.

Fosta ministră Monica Anisie a declarat că susține poziția actualului ministru al Educației.

Prezenți la dezbatere, reprezentați ai Consiliului Național al Elevilor, ai organizațiilor de părinți, ai organizațiilor World Vision România, Salvați Copiii și ai Coaliției pentru Educației au susținut, cu toții, soluția abrogării.

UPDATE ora 12:00 Ședința comisiei a fost suspendată, fără un vot pe proiectul de lege în integralitatea sa.

Camera Deputaților a adoptat, luni, o variantă legislativă fără precedent privind dubla admitere la liceu: aceeași inițiativă legislativă prevede atât amânarea aplicării acesteia, cât și eliminarea sa. Decizia finală va fi luată de Senat.

Inițiativa legislativă care ajunge la Senat conține, în forma adoptată de Camera Deputaților, două prevederi diferite în privința examenului: una care amână aplicarea lui și alta care îl elimină. Practic, parlamentarii au votat pe proiectul inițiat de deputatul PSD Mihai Ghigiu, dar au modificat substanțial conținutul acestuia prin amendamentele PNL și USR. Amendamentul PNL prevede prorogarea cu patru ani a admiterii separate, în timp ce amendamentul USR propune abrogarea completă a prevederilor care permit organizarea acestui examen.

Ștefan Pălărie a explicat pentru Educație Privată că situația a apărut deoarece amendamentul USR privind abrogarea admiterii a fost introdus într-un proiect al PSD care avea inițial ca obiect prorogarea termenului de aplicare. În opinia senatorului, această suprapunere face ca forma adoptată să fie inaplicabilă în forma actuală.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.