fbpx

Aventurile fantastice ale lui Metano și Electro în lumea energiei

În perioada 9 mai – 10 iunie Asociația Hands across Romania, Ministerul Educației alături de ENGIE Romania desfășoară o nouă ediție a programului „Întâlnire cu energia”. Elevii de clasa a IV-a pot descoperi lumea energiei, prin intermediul aventurilor fantastice a două mascote: Metano și Electro. Educația privind tematici precum eficiența energetică, soluțiile de energie verde, protecția mediului înconjurător, utilizarea în siguranță a energiei are drept scop dezvoltarea competențelor elevilor de conștientizare a impactului acțiunilor lor și de a acționa responsabil.

Cu ajutorul unei echipe de specialiști în educație, copiii iau parte, într-o sesiune online de 45 de minute, derulată în cadrul orelor de Știinte ale educației, la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă de gaz creată de către o elevă participantă la prima ediție a programului, în 2007 și ale lui Electro, personificare a atomului de electricitate. Programul vizează transmiterea unor informații legate de tipurile de energie, parcursul gazului natural și al energiei electrice de la extracţie respectiv producție până acasă, economia de energie precum şi sfaturi de utilizare în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice. De asemenea, copiii care vor urma acest modul vor primi broșura programului, care este disponibilă pentru descărcare gratuită pe site-ul companiei la link-ul https://www.engie.ro/educatie/. Astfel, contribuim la pregătirea viitorilor cetățeni bine informați, responsabili și implicați în combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului, tranziția către un model de creștere economică sustenabilă, precum și un stil de viață sustenabil.

Întîlnire cu energia

« Programul educațional tradițional ,,Întâlnire cu energia’’ răspunde angajamentului nostru de a aduce informații utile elevilor privind sursele de energie, economia de energie, soluții de energie verde, utilizarea în siguranță a gazului natural și energiei electrice și de a contribui la înrădăcinarea unor comportamente responsabile de la vârstele mici căci aceste generații vor fi viitori adulți responsabili față de planeta noastră. Misiunea de a-i forma pe cei mici este a noastră, a tuturor adulților iar programul nostru vine și în sprijinul cadrelor didactice și al părinților cu un conținut educațional de calitate și interactiv, care să-i atragă pe copii spre aceste tematici.», a declarat Amalia Anghel, Head of Corporate Communication&CSR ENGIE Romania.


Programul „Întâlnire cu energia” se derulează online în perioada 5 mai – 10 iunie 2022 și face parte din platforma de responsabilitate socială a companiei, ilustrând preocuparea constantă pentru educația. Lansat în 2007 și derulat în parteneriat cu asociația Hands Across România și Ministerul Educației, programul s-a adresat unui număr de peste 45.000 de elevi de clasa a IV-a, din toate județele din sudul țării. Aproximativ 200 de voluntari, angajați ai companiei, s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3.500 de ore de voluntariat.

Articol susținut de ENGIE România. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.