În plină desfășurare a examenelor naționale de admitere la facultate (gaokao), autoritățile chineze și marile companii de tehnologie au luat măsuri fără precedent. Mai multe aplicații de inteligență artificială (AI) au fost dezactivate parțial în […]
”Adolescence”, hitul Netflix, va deveni material educațional în școlile franceze începând cu clasa a patra, ca parte a unui program național de combatere a influențelor toxice din mediul digital, anunță ministrul Educației, Élisabeth Borne. Serialul […]
Ziua Învățătorului s-a transformat în Ziua Speranței, după ce copiii din școli și grădinițe din București au oferit o lecție emoționantă de solidaritate și empatie. Prin ateliere de creație, dans, muzică, picturi pe față, o […]
Ministrul Educației și Cercetării din România, Daniel David, a efectuat o vizită oficială la Chișinău, în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu. […]
O profesoară de gimnaziu din Dărmănești, județul Suceava, este suspectată că a falsificat mai multe documente, pe care le-a depus în cadrul dosarului pentru a obține gradație de merit, sesiunea 2024. Femeia este vizată de […]
Iulia Paula Niculescu, fostă atletă de performanță, a relatat pe Facebook cum a fost agresată verbal și fizic de doi angajați ai stadionului Ceahlăul pentru că alerga îmbrăcată în bustieră și colanți. Femeia spune că […]
Primarul comunei Rediu din județul Iași, Cristinel Condrea, a declarat că ar putea retrage microbuzul școlar și ar putea opri furnizarea de produse de igienă, precum detergent și hârtie igienică, la o școală din localitate, […]
Un incident grav a avut loc joi, 6 iunie 2025, la Școala Gimnazială Tomnatic, din județul Timiș, unde o elevă de 14 ani și diriginta acesteia, o profesoară de 58 de ani, s-au pălmuit reciproc […]
Un judecător federal din Boston a decis joi să suspende temporar interdicția impusă de președintele american Donald Trump, care viza cetățenii străini dornici să studieze sau să participe la programe de schimb academic la Universitatea […]
O elevă de clasa a VIII-a din Mangalia a fost internată de urgență după ce a consumat un drog de mare risc chiar în curtea școlii, în timpul unei activități extracurriculare. Polițiștii și procurorii DIICOT […]
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate