Aplicație de localizare a copiilor dispăruți, creată de o elevă după cazul băiețelului din Sibiu

pexels.com

O elevă din România a creat o aplicație de localizare a copiilor dispăruți după ce a aflat de cazul lui Alexandru Zerestea, băiețelul de 5 ani din Sibiu care s-a pierdut în pădure și a fost găsit după aproape două zile de căutări. Nadia este una dintre elevele din țară, cu vârste între 8 și 18 ani, care au dezvoltat deja aplicații și dispozitive ce pot salva vieți sau proteja mediul, relatează Știrile PRO TV.

Elevele demonstrează că tehnologia poate fi pusă în slujba comunității de la vârste fragede.

„Un băiețel de 5 ani din Sibiu s-a pierdut în pădure. Când am aflat de chestia asta m-am gândit că m-aș fi speriat foarte rău în locul lui. Așa părinții ar fi știut unde este și s-ar fi dus să-l caute”, a declarat Nadia pentru Știrile PRO TV.

Cazul lui Alexandru a mobilizat, la începutul lunii mai, cea mai amplă operațiune de căutare din istoria județului Sibiu. Peste 450 de persoane (polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari) au căutat timp de aproape 48 de ore copilul dispărut în extravilanul localității Sebeșu de Jos. Acesta a fost găsit în viață cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație.

Tot din dorința de a rezolva probleme reale au pornit și cinci adolescente de 15 și 16 ani din Bacău, care au dezvoltat o aplicație și un dispozitiv capabil să testeze calitatea apei în timp real.

„Am introdus dispozitivul în apă cu toți senzorii și imediat ce am apăsat pe acest buton s-au transmis datele către aplicație. Spune că nu este potabilă această apă”, au explicat elevele în cadrul unei demonstrații.

Erica Mateieș și Diana Maria Varga spun că ideea le-a venit dintr-o preocupare cotidiană. Cele două își doresc ca aplicația să ajungă în telefoanele tuturor și să miniaturizeze dispozitivul pentru o utilizare mai ușoară.

Aplicație de educație sexuală

O altă problemă socială a stat la baza proiectului Ștefaniei și Medeei, care au dezvoltat o aplicație de educație sexuală dedicată adolescenților și mamelor minore. Inspirația le-a venit după ce au aflat că România ocupa primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore.

„Am încercat să facem lecțiile cât mai interactive pentru ambele părți, adolescenții să devină cât mai educați în acest domeniu, pentru că nu există educație absolut deloc în partea asta”, au declarat Medeea Ștefania Medvedev și Ruxandra Manolache.

Aplicațiile au fost prezentate la o competiție internațională. Citește mai multe pe Știrile PRO TV.

Elevi „neiubitori de carte”, marcați puternic de dispariția lui Alex: „Suntem niște fraieri… ar trebui să salvăm vieți”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.