fbpx

Andronescu: ”Nici nu apuci să vorbești despre ceva și discuția publică ia o amploare absolut îngrozitoare”

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a revenit cu precizări, după ce s-a răzgândit în legătură cu modificarea calendarului de admitere la liceu. Ea declarat, marți seara, la TVR, după ce a retras cele două ordine de ministru, că ”în momentul în care vrei să schimbi ceva, categoric deranjezi pe foarte mulți și sigur, de aici, foarte-foarte multe supărări”.

”Nici nu apuci să vorbești despre ceva și discuția publică ia o amploare absolut îngrozitoare, ceea ce vă mărturisesc că mă sperie”, a mai spus Andronescu, citată de sparknews.ro.

Unul dintre ordine schimba calendarul admiterii la liceu astfel că probele de aptitudini și de limbi străine, care au început miercuri, erau amânate cu o lună. ”Ceea ce nu am știut la momentul acela a fost faptul că ieri au început înscrierile și sigur că nu puteam să-i încurcăm pe cei care s-au înscris să susțină probele de aptitudini și de o limbă străină pentru liceele vocaționale și pentru liceele bilingve”, a mai spus ministrul.

CONTEXT

Ecaterina Andronescu a modificat, luni seară, prin ordin de ministru, calendarul de admitere la liceu. Schimbarea a fost operată astăzi.

Potrivit ordinului de ministru, care este datat 13 mai 2019, probele de aptitudini nu se vor mai desfășura în perioada 15-17 mai 2019, ci în perioada 10-12 iunie 2019.

Ulterior, ministrul a revenit asupra deciziei.

Ministerul Educației Naționale a făcut publică, marți, o informare de presă prin care anunță că procedura de admitere la liceu se va desfășura conform calendarului anterior ordinului de ministru de ieri, care i-a bulversat pe elevi, profesori și părinți.

MEN informează actorii principali ai sistemului de învățământ că este și rămâne în vigoare, în continuare, calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2019 – 2020, prevăzut în Anexa nr. 1 a ordinului nr. 4.829/2018 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat.

Pentru probele de verificare a aptitudinilor și a cunoștințelor de limbă modernă și maternă, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 și 14 mai, iar desfășurarea probelor pentru perioada 15 – 17 mai 2019.

Totodată, mișcarea personalului didactic se realizează, de asemenea, după calendarul deja aflat în vigoare, conform ordinului nr. 5.460/2018, modificat prin ordinul 3.886/11.04.2019.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.