


Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național ”I.L. Caragiale” din București, îi îndeamnă pe părinți să fie recunoscători atunci când copiii lor au profesori buni.
”Dragi părinți, lăsați-ne să-i învățăm, că asta ne este meseria. Acolo unde găsiți profesori buni, spuneți <<Sărut-mâna>> și <<Bună ziua, doamna învățătoare sau doamna profesoară>>. Că suntem o mulțime de oameni care ne știm meseria și știm să educăm”, a fost mesajul adresat de cadrul didactic în emisiunea ”Info Edu”, transmisă de TVR Info.
Andreia Bodea a criticat curentele moderne de parenting care nu impun limite copiilor.
”Sunt situații în care este clar vina unor profesori, pentru că ăsta este adevărul, ca în orice domeniu, sunt și profesori care nu-și fac treaba. Îmi place să cred că sunt foarte puțini, dar sunt părinți care nu-și fac treaba, că nu au timp, că nu știu cum, că nu au chef, că nu mai pot. Din varii motive. Că nu-i învață nimeni. (….) Am sărit, cum am fost educată eu și, mă rog, toată generația mea am sărit de la un sistem restrictiv, de la un sistem cu anumite coerciții la o libertate totală, la ce vrea copilul. Copilul este Dumnezeu, copilul este Sfânt. Copilul, dă-i să tacă, dă-i să facă. Or, saltul a fost… ei nu au înțeles ce se întâmplă și am ajuns în situația în care regulile sunt prohibitive, în care orice limită este…cădem în depresie dacă avem o limită.
Adică e foarte greu acum, că ei înțeleg că trebuie să existe limite pe planeta asta, dar dacă până la șapte ani nu am nici o limită și i-am dat cu bățul în cap bunicii și nu am spus <<Bună ziua>>, trebuie să vină cineva să te învețe”, a afirmat directoarea.
Este foarte adevărat ce spune doamna directoare.Scoala trebuie să rămână instituția pentru care a fost înființată: să se facă instrucție și educație.Balamucul trebuie să fie în altă parte, nu în școală.Copilul trebuie să înțeleagă că la școală nu ne jucăm,ci muncim.El trebuie să învețe să respecte un anumit program, să respecte anumite reguli, să aibă o ținută decentă și să muncească după posibilități.El trebuie să învețe că trebuie să facă ce este necesar și că libertatea este necesitatea bine înțeleasă, că libertatea lui se întinde până acolo unde lovește în libertatea celor de langa el
Noile curente de parenting, adoptate cu ochii închiși (de către părinți, psihologi cu școli absolvite la „X și 0” facultăți și doctori pediatri care nu au copii, dar vorbesc din „experiența” lor cum se cresc copii) de la deștepții lumii, pe termen lung au și efecte nedorite.
Dar cine are timp să se intereseze de viitorul odraslelor lor?!
De curând, șeful Pentagonului, Pete Hagset, a vorbit despre dificultățile recrutării tinerilor americani în armată:
„…. tinerii noștri sunt prea grași sau prea proști….
Nu proști, nu este corect! Pur și simplu nu îi educăm suficient, sau au ADHD sau alte probleme….”
Ar fi cazul să nu ne mai repezim la „oferte”, fără să cunoaștem rezultatele!!!!