Andrea Chiș demisionează de la UBB: „E timpul să vorbim despre valori sănătoase”

captură video Recorder

Andrea Chiș, fostă judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii, cunoscută publicului larg după apariția în documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder, a anunțat că demisionează din funcția de cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Decizia a fost făcută publică prin două postări pe Facebook, în care profesoara atrage atenția asupra stării educației juridice din România.

Colaborarea cu Facultatea de Drept va înceta începând cu semestrul al doilea. Motivul oficial invocat de profesoară este că instituția „nu mai oferă cadrul necesar evoluției mele profesionale și manifestării valorilor mele profesionale și personale. O astfel de motivare poate spune multe unora și puține sau nimic altora, poate chiar celor cărora le este destinată”.

Andrea Chiș afirmă că se află din nou într-un context profesional în care nu mai poate evolua și își compară decizia cu plecarea sa din sistemul judiciar, produsă în urmă cu aproape trei ani, din motive similare. Ea descrie anul 2025 drept „un an lung și greu”, în care valorile sale au fost puse la încercare, dar și un an în care „adevărul” a devenit o valoare trăită „la maxim”.

În mesajul public, fosta judecătoare leagă plecarea sa de o critică mai amplă la adresa educației juridice din România. Ea susține că starea actuală a sistemului judiciar își are o parte din origine în modul în care sunt formați viitorii juriști și lansează un apel la o reflecție asupra valorilor cultivate în facultățile de drept, precum curajul, libertatea și adevărul. Totodată, Andrea Chiș cere introducerea eticii profesiilor juridice în curricula tuturor facultăților de drept.

„E timpul să ne punem întrebarea dacă, în prezent, cultivăm CURAJUL sau frica, LIBERTATEA sau conformismul, ADEVĂRUL sau minciuna. E timpul să începem să vorbim constant despre valori sănătoase. E timpul să introducem etica profesiilor juridice în curricula tuturor facultăților de drept. Vă las să verificați unde există și unde nu. Pentru mine, anul 2025 a fost anul sfârșiturilor și, deopotrivă, al începuturilor. Sunt recunoscătoare pentru toate lecțiile, pentru tot ce mi-a adus și sunt recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la asta (inclusiv prin acțiuni care mi-au produs mult disconfort)”, a explicat Andrea Chiș în primul mesaj.

În cea de-a doua postare, profesoara își exprimă recunoștința față de studenții săi.

„Fiind profesor, recunoștința mea se îndreaptă, în primul rând, spre studenții mei din toate timpurile. Vă mulțumesc pentru toate întrebările, mai ales pentru cele care m-au pus (un pic) în dificultate. Vă mulțumesc pentru dorința de a cunoaște nu doar drept, ci și ce valori ocrotește dreptul și pentru ce este necesară o anumită reglementare. Mi-ați scris, unii dintre voi, că plecați de la curs cu lecția învățată. Și eu am învățat multe lecții de la voi. Vă mulțumesc pentru perspectiva diferită pe care mi-ați oferit-o asupra unor chestiuni de drept, dar și asupra vieții. Vă mulțumesc pentru continua posibilitate de a crește împreună. Mintea mea nu ar fi rămas tânără și deschisă fără ajutorul vostru. Mi-ați amintit și clarificat tot timpul care este sensul meu ca profesor și ca om. Veți rămâne veșnic, fiecare dintre voi, în inima mea”, afirmă Andrea Chiș.

De asemenea, a mulțumit colaboratorilor și colegilor cu care a lucrat de-a lungul timpului, atât în cadrul Facultății de Drept a UBB, cât și în alte centre universitare din țară.

„Mulțumesc Universității și, în special, dumneavoastră, domnule rector, și doamnei prorector conf. univ. dr. Alexandra-Ileana Muțiu, pentru încrederea acordată prin posibilitatea de a coordona Centrul de Carieră Orientare Profesională și Alumni al UBB Cluj Napoca și rămân deschisă oricărei colaborări viitoare cu Universitatea prin care pot ajuta CCOPA, studenții și Alumni UBB pe linia consilierii în carieră și dezvoltării și susținerii legăturii dintre Universitate și studenții ei din trecut, prezent și viitor”, a mai adăugat fosta judecătoare.

Cum facem ca micii cetățeni să nu devină mici dumnezei?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.