Ministerul Educației anunță într-un comunicat publicat pe pagina sa de internet că se vor acorda burse de merit olimpic și elevilor care vor obține menţiuni la competiţiile internaţionale, nu numai celor clasați pe primele trei locuri, ca până în prezent. Conform noilor norme metodologice, elevii care vor obține mențiune la competițiile internaționale vor beneficia de o bursă de merit în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut pe țară, acordată lunar, pe o perioadă de 12 luni.
Potrivit comunicatului, valoarea lunară a bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, acordat diferențiat, după cum urmează:
a) pentru locul I (medalie de aur sau premiul I), cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 100% din salariul de bază minim brut pe țară;
b) pentru locul al II-Iea (medalie de argint sau premiul al II-lea), cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară;
c) pentru locul al III-lea (medalie de bronz sau premiul al III-lea), cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară;
d) pentru mențiune, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 25% din salariul de bază minim brut pe țară.
”Reamintim că, în acest moment, cuantumul maxim al bursei este de 1.900 lei (reprezentând 100% din cuantumul salariului de bază minim brut pe țară), comparativ cu 1.450 de lei în anul 2017, ceea ce înseamnă o creștere de peste 30%”, precizează ministerul.
Citește și
Participă acum la sondajul de opinie „Europa pe care și-o doresc copiii“!