fbpx

A contat cine a zbierat mai tare

de Marcel Bartic, profesor de istorie

România, stat zbierocratic

Pare că, până la urmă, exmatricularea va fi introdusă în legea educației. Plus religia la bacalaureat. Indicatorii unui popor condus cu biciul și morcovul. Incapabil de cele mai elementare reflexe civice și conștiința de a face binele altfel decât având promisiunea vieții de apoi sau amenințarea unei pedepse. Expresia unei societăți anesteziate de iluzia recompenselor zvârlite în firimituri și obișnuința unei vieți trăite cu zgarda la gât.

Cu adevărat dramatică însă este maniera în care au fost acceptate în textul legii. Nu contează că nu există studii de impact, n-a avut nici o relevanță că studiile pedagogice spun că fac mai mult rău decât bine, nu a mai stat nimeni să le justifice măcar tangențial cu științele educației.

A contat cine a zbierat mai tare.
Asta creează un precedent periculos.

Asta înseamnă că legile pot fi adoptate fără a se ține seama de argumente valide științific, de cercetări și opinia unor oameni cu expertiză în domeniu. Legile se fac pentru a mulțumi tabăra care urlă mai dihai. Nu, nu că s-ar speria decidenții politici, doamne ferește. Dimpotrivă. Mugetul mulțimii este un indicator foarte bun pentru demagogia politică. Nemulțumirile, frustrările, obsesiile vulgului arată limpede încotro trebuie să îndrepte politicienii barca în care ne aflăm cu toții.

În cazul de față, au îndreptat-o înapoi în timp cu vreo cincizeci de ani.
Simt că vreți să-mi spuneți că în urmă cu cincizeci de ani nu era religie.
O, ba da!

Căci ce altceva a fost comunismul decât o religie care promitea o lume perfectă? Sigur, cu gulagul la pachet dar urma să instaureze paradisul pe pământ, nu-i așa?

Mi-e frică de promisiunea cetății perfecte. Pentru că știu și care-i sunt costurile.
Și e suficient să zbiere poporul ceva mai tare că le vom plăti cu toții.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.