8 iulie 1800: Prima vaccinare contra variolei în SUA

Prima vaccinare cu succes împotriva virusului variolei în Statele Unite ale Americii are o poveste specială: ea a fost experimentată de Dr. Benjamin Waterhouse chiar pe fiul său, în vârstă de cinci ani.
Waterhouse, profesor la Harvard, a folosit un ser care conținea virusul variolei recoltat de la vaci. Încercarea lui a avut la bază cercetările doctorului englez Edward Jenner, unul dintre pionierii vaccinării. Waterhouse a importat vaccinul pentru fiul său și pentru un băiat pe care îl folosea ca servitor în casă. Pe 8 iulie 1800, el a administrat serul, cu succes. Waterhouse a continuat vaccinările, iar încercările sale au reușit.

note despre vaccinarea fiului sauNotele lui Benjamin Waterhouse în care descrie procesul de vaccinare a fiului său, la 8 iulie 1800  

Alți cercetători și-au dorit să facă același lucru, însă, din cauza faptului că au folosit substanțe impure, experimentele lor s-au terminat nefericit, iar unii dintre cei cărora li s-a administrat vaccinul au murit. Benjamin Waterhouse a continuat să promoveze vaccinarea, insistând asupra necesității de a fi folosite substanțe pure. El a devenit, astfel, unul dintre cei mai importanți oameni de știință care au asigurat succesul vaccinării în America.

aprobare proces de vaccinareDocument cu care aveai acces la vaccinare 

După ce experimentele sale au reușit, Waterhouse le-a comunicat într-o scrisoare adresată lui Thomas Jefferson, la vremea aceea vicepreședintele Statelor Unite. Răspunsul acestuia a fost fără echivoc: ”Fiecare prieten al umanității trebuie să privească cu bucurie această descoperire, prin care încă un rău este retras din condiția umană. Pentru că ați reușit acest lucru, meritați prețuirea țării dumneavoastră.” Jefferson și Waterhouse au continuat să corespondeze pe acest subiect timp de câteva luni. Thomas Jefferson a folosit și el vaccinul împotriva variolei, administrându-l membrilor familiei sale și oamenilor de la reședința din Monticello.

Capturi din documente provenite de la Harvard Medical Library.

Citește și despre evenimentul științific al zilei de 7 iulie: https://www.educatieprivata.ro/7-iulie-2017-cer…dificata-genetic/