


Afirmația „Oamenii nu au ajuns pe Lună, ci totul a fost o înscenare” întrunește acordul a 26.1% dintre respondenții unui sondaj INSCOP Research.
Potrivit institutului sociologic, 64.9% dintre respondenți și-au exprimat dezacordul față de această conspirație, 8.8% nu știu sau nu pot aprecia, iar 0.2% nu răspund.
INSCOP Rereasch precizează că sunt de acord cu afirmația dată mai ales: votanții AUR, bărbații, persoanele cu educație primară, locuitorii din mediul rural, angajații la privat. Își exprimă dezacordul în special: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din urbanul mare, angajații la stat.
Studiul este disponibil, integral, aici: Studiu INSCOP Research
Metodologie: Datele au fost culese în perioada 6-10 octombrie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Despre aselenizare, unul dintre primele subiecte ale teoriilor conspiraționiste
Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Este în același timp și cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasează oameni pe orbita lunară.
Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea era constituită din Neil Alden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 21 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.
Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul anilor 1960, exprimat limpede într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului Statelor Unite pe 25 mai 1961.
12 septembrie 1962: JFK ține faimosul discurs ”Alegem să mergem pe Lună!”