Zâmbim în poze cu elevi, dar amendăm durerea. Avem nevoie de reeducare

de Liviu Ardelean Zâmbim în poze cu elevi, dar amendăm durerea. Avem nevoie de reeducare

Amenda aplicată aseară la comemorarea de la Colectiv, de un jandarm care a considerat că durerea are program fix și se încheie la ora 23:00, este dovada că instituțiile din România nu au învățat nimic în zece ani. Zece ani de la o tragedie care ar fi trebuit să schimbe mentalități.

Ce s-a întâmplat joi seară e o rușine care adâncește și mai mult prăpastia dintre populație și autorități. Nu e vorba doar despre o amendă. E vorba despre o lecție pe care România încă refuză s-o învețe. Iar o societate în care oamenii nu mai cred în cei care ar trebui să-i protejeze devine, inevitabil, vulnerabilă și gata oricând să îmbrățișeze anarhia.

De luni întregi se vorbește despre „reformă”. Un cuvânt repetat până la epuizare de politicieni, dar golit de sens. Reforma nu înseamnă tăieri de bugete și reducerea cheltuielilor publice. Acelea sunt pansamente puse pe „răni financiare”. Reforma adevărată va fi acolo unde oamenii din instituții încep să gândească, nu doar să execute. În felul în care privesc cetățeanul, în modul în care reacționează, ascultă și iau decizii.

Trebuie schimbată paradigma în care ordinele se execută orbește, fără gândire critică. În care „am primit dispoziție” devine scut moral pentru lipsa de discernământ. Pentru că loialitatea față de uniformă nu anulează empatia față de cetățean. Dimpotrivă, ar trebui să o amplifice. Pentru că autoritatea nu vine din forță. Respectul nu se câștigă forțat.

Reforma reală trebuie să aibă loc la nivel intelectual și moral, prin educare și reeducare. Iar schimbarea trebuie să înceapă din interiorul instituțiilor care îi formează pe cei trimiși în stradă. Pe lângă exercițiile de tragere în poligon, antrenamentele fizice și concursurile de forță, ar trebui introduse cursuri de gândire critică, etică, empatie și comunicare cu cetățenii. Formări ce ar trebui să fie condiții obligatorii pentru avansare, nu opționale. Iar primii care ar trebui să revină în băncile școlii sunt tocmai cei aflați în funcții de conducere.

Pentru că nu ajută la nimic să apari la activități de PR, să zâmbești în poze cu elevi sau să anunți „parteneriate educaționale”, dacă în momentul în care ajungi pe teren reacționezi ca un robot, fără să vezi omul din fața ta. Fără empatie. Fără discernământ.

UPDATE

Ana Blandiana a fost aleasă membru titular al Academiei Române

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.