Vorba Mamei. Dan Amariei: Mama m-a învățat cel mai important lucru: SĂ NU MINT
18 Iulie 2022, 13:11
de Dan Amariei, artist, vocal Omul cu Șobolani
Mama m-a învățat cel mai important lucru ever, cu care o să trăiesc toată viața: SĂ NU MINT. Apoi, cu derivatele: să fiu onest, să nu înșel, să nu fur, să nu mă dau ceea ce nu sunt.
Îmi aduc aminte, la un moment dat, prin clasa 5-a, ceva de genul, m am îndrăgostit de o fată (ce să și fac, la vârstă aia?!). Care fată, ținea cu Dinamo (nu mă-întreba cum am ajuns la discuția aia). Eu țineam cu Craiova (cu tot neamul, bunicul etc).
Și am întrebat-o așa, într-o doară pe mama: mama, uită că fata asta etc, îmi place de ea, ține cu Dinamo, pot să țin și eu cu Dinamo? La care, mama, mi a aruncat o privire cel puțin ciudată (nici în sensul bun, nici in ăla rău – destul cât să-mi zică că e ceva dubios in preajmă) și mi-a zis: păi, cum, noi ne schimbăm așa, după cum bate vântul? Tu cu cine ții? Cu Craiova? Păi, ține cu Craiova, că fete mai sunt (asta ultima, cred că e de la mine, dar cam astea au fost mesajul și discuția).
Am o mama mișto, clar.
Produsele dezvoltate de specialiștii noștri se bucură de experiența farmaceutică acumulată în 25 de ani. Formulele produselor noastre se bazează pe ingrediente atent studiate pentru a răspunde nevoilor pielii indiferent de vârstă.