fbpx

Vizite la domiciliu, discuții cu părinții și cu elevii – soluții transmise de Min. Educației pentru reducerea abandonului școlar

Photo 54963766 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Octavia Borş. consilierul ministrului Educaţiei, a enumerat, astăzi, mai multe soluții susținute de instituție pentru reducerea abandonului școlar. Printre acestea: vizite la domiciliu, discuții cu părinții, dar și cu elevii.

Un consilier şcolar sau un mediator şcolar împreună cu un asistent social, cu un mediator sanitar intervin în comunităţi şi sprijină participarea şcolară, a afirmat oficialul, la  dezbaterea cu tema „Educaţia ca soluţie pentru reducerea abandonului şcolar”, organizată de Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor şi Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

„Avem şi programe precum „Şcoala după şcoală”, care intervin pe partea educaţională şi se asigură că asigură un context în care elevii au posibilitatea să recupereze acele pierderi în învăţare sau decalajul faţă de colegii lor care provin din medii mai favorizate. (…) Programele care vizează educaţia timpurie sunt importante pentru prevenirea abandonului. (…) Avem o colaborare de lungă durată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe un program de servicii comunitare integrate.

Un consilier şcolar sau un mediator şcolar împreună cu un asistent social, cu un mediator sanitar intervin în comunităţi şi sprijină participarea şcolară. Începând de la vizite la domiciliu, discuţii cu părinţii, cu elevii, astfel încât să identifice eventuale piedici şi împreună să găsească soluţiile pentru a sprijini participarea la şcoală. (…) „Programul masă caldă” este un program important. Anul acesta s-a extins numărul de şcoli care beneficiază de masă caldă”, a arătat consilierul, conform AGERPRES.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/stock-photo-young-woman-having-counselling-session-image54963766

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.