Vicepreședinte CNE: Probele de competențe la BAC să fie în timpul anului școlar

ID 47557073 | Classroom © Ben Schonewille | Dreamstime.com

Bogdan-Lucian Gogan, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, susține ideea ca probele de competențe de la examenul de bacalaureat să fie susținute în timpul anului școlar, așa cum s-a întâmplat în anul 2025.

„Menționăm un lucru care este foarte important pentru noi și pentru elevii care urmează să susțină examenul de Bacalaureat conform noilor planuri-cadru, respectiv organizarea competențelor: competențele la limba maternă, la o limbă străină care se studiază pe parcursul liceului și competențele digitale. Ele, anul trecut, au fost organizate în timpul anului școlar, însă au existat foarte multe probleme în ceea ce privește resursa umană. Noi considerăm că este o idee foarte bună ca aceste competențe să fie organizate în timpul anului școlar, pentru a le oferi elevilor mai mult timp pentru pregătirea probelor scrise ale examenului”, a declarat reprezentantul CNE, în emisiunea Academia Europa FM.

Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat din sesiunea 2025 s-au desfășurat în premieră în perioada iernii, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației:

27 ianuarie – 7 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (Proba A), în limba maternă (Proba B) și a competențelor digitale (Proba D).

3 – 5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (Proba C).

La vremea respectivă, acest calendar a fost criticat de numeroase voci din învățământ, care au susținut că acesta supraaglomerează programul școlar, iar școlile nu au suficiente resurse pentru a-l gestiona. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.