fbpx

USR: Legea educației nu trebuie să fie rezultatul unei negocieri politice dubioase între 3 partide

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că trebuie să existe o dezbatere reală în ce priveşte Legea educației, relatează AGERPRES. Moșteanu spune că este „inadmisibil” ca educaţia României să fie decisă „într-un mod opac, printr-o negociere politică” între trei partide.

„Am descoperit şi noi, pe aceste surse, în acest weekend, aşa-zisele noi proiecte ale învăţământului. Colegii mei din echipa de învăţământ şi educaţie se întâlnesc astăzi. Vor avea o întâlnire, să se uite atent pe ele, să le discute. Mi se pare inadmisibil ca viitorul României, educaţia României să fie decisă într-un mod opac, printr-o negociere politică între trei partide. Dacă domnul Iohannis vrea totuşi până la finalul celui de-al doilea mandat să lase ceva în urma dânsului, trebuie să lase nişte legi ale educaţiei scrise de profesionişti”, a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Moşteanu, care este liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, a cerut o „dezbatere reală” în ce priveşte legile educaţiei. acuzând-o pe ministrul Ligia Deca de faptul că „nu are nicio intenţie” de reformă.

„Avem nevoie de o schimbare a acestor legi, însă, ele trebuie să vină după o dezbatere reală în societate cu toţi cei implicaţi: profesori, părinţi, elevi. Nu trebuie să fie rezultatul unei negocieri politice dubioase între 3 partide, nişte legi făcute pe genunchi, pitite de ochii lumii. Doamna Deca, actualul ministru al Învăţământului, este o mare dezamăgire şi pare că n-are nicio treabă cu educaţia, nu are nicio intenţie de reformă, ci este doar cu ochii la farul călăuzitor al dânsei din punct de vedere politic, domnul Iohannis”, a spus reprezentantul USR. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.