


John Clarke, proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, a criticat dur reducerile fondurilor alocate cercetării în Statele Unite, decise de administraţia Trump, calificând această măsură drept „o problemă extrem de gravă”, potrivit agenţiilor DPA şi AFP, citate de Agerpres.
„Acest lucru va paraliza o mare parte din cercetarea ştiinţifică din Statele Unite”, a declarat omul de ştiinţă britanico-american, în vârstă de 83 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri.
Clarke a avertizat că efectele tăierilor bugetare ar putea fi de durată: „Va fi dezastruos dacă această situaţie va continua. Presupunând că actuala administraţie va ajunge în cele din urmă la final, ar putea dura un deceniu pentru a reveni la situaţia în care ne aflam, să zicem, acum o jumătate de an”.
Fizicianul a subliniat că măsurile luate sunt „total de neînţeles pentru orice om de ştiinţă” şi a descris situaţia drept o „problemă enormă”.
John Clarke a primit marţi Premiul Nobel pentru Fizică din acest an, împreună cu Michel Devoret şi John Martinis, pentru cercetările lor revoluţionare în domeniul mecanicii cuantice. În paralel, administraţia americană a implementat în ultimele luni reduceri semnificative de bugete şi personal în universităţi şi instituţii de cercetare.
Critici similare au fost formulate şi de Mary E. Brunkow, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină 2025, care a insistat asupra importanţei finanţării publice pentru progresul ştiinţei.
Mai mulţi responsabili din cadrul organizaţiilor care acordă Premiile Nobel au avertizat, pentru AFP, că astfel de politici pot afecta poziţia Statelor Unite ca lider mondial în cercetarea ştiinţifică, cu posibile repercusiuni asupra dezvoltării globale.
Doi laureați Nobel au primit greu vestea: unul a crezut că e spam, altul era în drumeție