


La numai 9 ani, Alexander George Rusu, un elev din Birmingham, Marea Britanie, ai cărui părinți sunt originari din județul Tulcea, a obținut trei medalii la Olimpiada Internațională STEM, desfășurată la Roma, iar performanțele sale i-au adus și includerea în Hall of Fame 2026 al International Maths Challenge (IMC), una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale pentru tinerii matematicieni.
Olimpiada Internațională STEM a avut loc în perioada 2-8 iulie și a reunit peste 10.000 de elevi din întreaga lume, pasionați de știință, tehnologie, inginerie și matematică. Reprezentând echipa Marii Britanii, Alexander George Rusu a trecut cu succes de probele competiției, s-a calificat în finală și a urcat de trei ori pe podium, relatează Ora de Tulcea.
Elevul a câștigat medalia de aur la Matematică, medalia de argint la Științe și medalia de bronz la proba de Inteligență Artificială în Inginerie.
Rezultatele obținute la Roma au fost urmate de o nouă distincție. Organizația International Maths Challenge l-a inclus pe Alex în Hall of Fame 2026, o listă care reunește elevii cu cele mai bune performanțe la matematică la nivel internațional.
Nu este primul succes important din cariera sa competițională. În urmă cu trei ani, Alexander George Rusu s-a numărat printre cei doar 37 de copii premiați în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competiții britanice dedicate elevilor excepționali. Atunci, el a primit distincția „Rising Superstar”, în cadrul unei ceremonii organizate în Parlamentul Scoției.
Născut în Marea Britanie și concurând sub steagul acestei țări, Alexander George Rusu are origini românești. Mama și tatăl său sunt din județul Tulcea.