
Trei elevi, cu vârste între 17 şi 19 ani, au fost reţinuţi, joi, în cadrul anchetei deschise de poliţiştii din Argeş după o bătaie care a avut loc într-o şcoală din Mioveni, potrivit News.ro.
IPJ Argeş a anunţat că ancheta în acest caz a fost preluată de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară Argeş, care au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
IPJ Argeş a anunţat, joi, că a deschis o anchetă după ce în spaţiul public au apărut imagini în care se vede cum mai mulţi tineri se bat într-o încăpere care pare a fi o şcoală. În imagini se observă cum unul dintre cei implicaţi în scandal smulge o stinghie din lambriul de pe perete şi îi loveşte pe ceilalţi cu bucata de lemn.
În timpul bătăii, se aud ţipetele unor fete, una dintre ele folosind expresii obscene.
Imaginile au fost postate de jurnaliştii de la epitesti.ro, potrivit cărora bătaia a avut loc pe holul Liceului Tehnologic de Construcţii Maşini din Mioveni. Implicaţi sunt elevi din clasa a noua, potrivit directorului unității de învățământ.