


Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a anunțat că, în urma ședinței publice, toți profesorii titulari sau cu viabilitatea postului din județ și-au obținut posturile și orele necesare pentru noul an școlar.
Potrivit publicației Turnul Sfatului, anterior, în urma centralizării datelor și a reorganizării claselor și grupelor școlare, șase profesori se aflau în situația de restrângere de activitate, iar alți 46 trebuiau să alerge între școli pentru a-și completa norma didactică. Aceștia urmau să participe la ședința publică programată pe 21 august pentru a-și soluționa situația.
„Toți cei care erau în restrângere sau completare de normă și-au primit ieri posturile și orele. În prezent, în județul Sibiu, toate cadrele didactice titulare sau cu viabilitatea postului au ore asigurate”, au transmis reprezentanții inspectoratului.
La nivel național, după decizia de mărire a normei didactice, 98,6% dintre profesorii titulari au rămas în aceleași unități școlare, iar ceilalți aproximativ 1,4% își vor constitui normele și de la alte unități școlare, a transmis Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit unui comunicat al instituției, creșterea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari, dar, așa cum preciza ministrul Educației și Cercetării, acest lucru trebuie dublat de o reducere a încărcării birocratic-administrative din timpul general de lucru, demers pe care ministerul îl are în analiză. De asemenea, prin reglementările ministerului pentru implementarea legii fiscal-bugetare (L141/2025) s-a avut în vedere posibilitatea de a evita fragmentarea normelor didactice acolo unde acestea erau deja fragmentate în 3 sau mai multe unități școlare.